Sumă forfetară de la 15.000 la 100.000 de euro pentru fermieri și întreprinderi agroalimentare

industria alimentară, fonduri europene, schemă de ajutor

Un buget de circa 1,4 miliarde de euro ar putea fi redirecționat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru a sprijini, cu o sumă forfetară unică, fermierii și întreprinderile agroalimentare afectați de creşteri semnificative ale costurilor de producţie, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, măsura propusă de executivul comunitar vine în contextul în care creșterile prețurilor la energie îngrăşăminte şi hrană pentru animale, perturbă sectorul agricol şi comunităţile rurale, generând probleme de lichiditate şi de flux de lichidităţi pentru fermierii şi micile întreprinderi rurale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole. Prin abordarea directă a acestor probleme ale fluxurilor de lichidităţi, contribuind astfel la menţinerea viabilităţii lor, sprijinul va atenua perturbările pieţei şi va contribui astfel la securitatea alimentară mondială.

„Fermierii, sprijiniţi în cadrul politicii agricole comune, continuă să îşi demonstreze în mod susţinut valoarea producând alimente în condiţii dificile. După pandemia de COVID-19, ei sunt în prezent puternic afectaţi de consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia. Pentru unii, problema majoră este supravieţuirea lor economică. Prin această măsură, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri aplicate în cadrul PAC, le acordăm sprijinul de care au nevoie astfel încât să poată continua să producă alimentele de care are nevoie lumea, să îşi îngrijească terenurile şi familiile”, a declarat comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Măsura propusă de Comisia Europeană va permite statelor membre să decidă să utilizeze fonduri de până la 5% din bugetul lor din cadrul FEADR pentru perioada 2021 – 2022 pentru a sprijini în mod direct veniturile fermierilor şi IMM-urilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole.

La nivelul UE, vorbim așadar de un buget potențial de 1,4 miliarde de euro.

Potrivit proiectului, statele membre trebuie să direcţioneze acest sprijin către beneficiarii care sunt cei mai afectaţi de criza actuală şi care sunt implicaţi în economia circulară, în gestionarea nutrienţilor, în utilizarea eficientă a resurselor sau în metode de producţie ecologice şi nepericlitante pentru climă.

Prin noua măsură, fermierii şi IMM-urile selectate ar putea primi până la 15.000 de euro şi, respectiv, 100.000 de euro. Plăţile trebuie efectuate până la 15 octombrie 2023.

Statele membre care vor face uz de această posibilitate excepţională, vor avea obligaţia să transmită o modificare a programului (programelor) lor de dezvoltare rurală prin care se introduce această nouă măsură.

Propunerea Comisiei vine după ce, la 23 martie, a fost adoptat un alt pachet de sprijin pentru fermierii din UE, în valoare de 500 de euro, în cadrul Comunicării privind „Garantarea securităţii alimentare şi consolidarea rezilienţei sistemelor alimentare”.

„Prin aceste două măsuri, Comisia încurajează statele membre să sprijine fermierii implicaţi în practici sustenabile”, se spune în comunicatul executivului comunitar.

De asemenea, Comisia intensifică monitorizarea principalelor pieţe agricole afectate de război. Statele membre vor avea obligaţia să notifice Comisiei nivelul lor lunar de stocuri de cereale, seminţe oleaginoase, orez şi seminţe certificate ale acestor produse, care sunt deţinute de producători, angrosişti şi operatori relevanţi.

Comisia Europeană a lansat şi un tablou de indicatori specifici care prezintă statistici detaliate şi actualizate privind preţurile, producţia şi comerţul cu grâu pentru morărit, porumb, orz, rapiţă, ulei de floarea-soarelui şi boabe de soia la nivelul UE şi la nivel mondial. El oferă operatorilor de pe piaţă o imagine exactă şi actualizată a disponibilităţii mărfurilor esenţiale din sfera alimentelor şi a hranei pentru animale.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.