Specie rară de plantă carnivoră pe marginea unui lac din România

plantă carnivoră

Printr-o postare pe reţeaua socială Facebook, reprezentanţii Ocolului Silvic Câmpina arată imagini cu planta carnivoră rară identificată în România.

Totodată amintesc faptul că „Situl Natura 2000 ROSCI0096 Lacul Bâlbâitoarea este o turbărie înaltă acidă cu localizarea cea mai sudică din Europa, în mijlocul căreia se află un lac ce are o adâncime de 12,5 metri în ochiul central și 14 metri adâncime în stratul de turbă.

„Sunt prezente două habitate 6410 -Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae) și 7110*- Tinoave bombate active, habitate care, conform ultimelor monitorizări efectuate de reprezentanții Serviciului Teritorial Prahova din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (A.N.A.N.P.), în calitate de administrator al acestui sit, se află într-o stare favorabilă de conservare”.
 
Noutatea în ceea ce priveşte acest sit constă în faptul că ,la monitorizarea din data de 28 iulie a.c., a fost surprinsă în vegetație „o specie rară de plantă carnivoră, Roua cerului (Drosera rotundifolia), care se dezvoltă abundent pe suprafața habitatului (…), alături de 6.410 alte specii protejate de plante” (postare Ocolul Silvic Câmpina).
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.