Soiul de grâu campion la producție! 9.743 kg/hectar pentru Dimitrie Muscă

productie soiul de grâu

Într-o intervenție în emisiunea ”Agricultura la Raport”, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, ne-a vorbit despre producțiile de grâu de anul acesta. Potrivit acestuia, în ferma sa, soiul de grâu cel mai performant a depășit 9,7 tone/hectar.

”Am mers pe trei soiuri de grâu. Am mers pe Glosa, care mi-a realizat o producție de la 8.200 kg/hectar la 8.700 kg/hectar. Am pus și soiul de grâu Anapurna, unde am avut între 9.200 kg/hectar și 9.743 kg/hectar. Am mai avut în testare două soiuri de grâu de la Lovrin, Dacic și Biharia. Dacicul este un soi de grâu aristat, n-a făcut decât 7.000 kg/hectar; poate este vina mea, eu fiind adeptul soiurilor cu densități mai mari. Soiul Biharia a fost pe o suprafață de 8 hectare și 13 metri, măsurat fiecare centru și milimetru, și am făcut pe el 9.020 kg/hectar; un soi nearistat, care are 34% gluten și 15,6 proteină. La soiul Dacic am avut 17,5 proteină. Este ceva de remarcat”, a precizat Dimitrie Muscă pentru AGRO TV.

Fermierul a subliniat, încă o dacă, rolul important pe care îl joacă cercetarea în domeniul agricol.

”Să nu uităm un lucru: de la Săulescu, nu prea s-au mai creat soiuri de grâu. Dacă s-ar putea până nu moare să-l clonăm, ar fi extraordinar de bine, pentru că a creat în cavalcadă acele soiuri, Glosa, Miranda, Litera și așa mai departe. Eu am fost îndrăgostit de soiul de grâu Glosa, am și vorbit mult despre el, datorită mie a ajuns să fie 65-70% ca pondere în anii trecuți. Acum, în schimb, am reușit să găsesc acest soi care a fost mult mai productiv. Dacă anul acesta am făcut 9.743 kg/hectar, pot să vă spun că anul trecut am avut 9.800 kg/hectar pe cea mai bună parcelă, deci are un potențial bun”, a mai spus Dimitrie Muscă.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

  1. Să nu-l uităm pe dr. Inginer ITTU Gheorghe care și-a dedicat viața pentru cercetarea și crearea soiurilor de grâu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.