ȘOC LA MADR! Adrian Chesnoiu renunță la imunitate după acuzațiile DNA de abuz în serviciu

Chesnoiu

Direcţia Naţională Anticorupţie investighează presupuse fapte de corupție făcute de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Potrivit anchetatorilor, ministrul ar fi cerut o parte din subiectele la concursuri publice  pentru patru persoane, iar trei dintre acestea ar fi obținut funcțiile pentru care au susținut proba. 

Punerea sub acuzare a ministrului face parte dintr-o anchetă a DNA Timișoara. Ancheta a început de la investigațiile legate de Direcția pentru Agricultură Caraș-Severin, unde directoarea a fost acuzată de abuz în serviciu pentru decontări ilegale și angajări fictive. A urmat șefa Direcției de Resurse Umane din Ministerul Agriculturii, Luminița Jâjâie care a fost pusa sub acuzare. Se pare că Adrian Chesnoiu i-a cerut acesteia să-i dea subiectele de la concursurile pentru patru funcții, pentru a le da favoriților.

DNA precizează că în cazul unuia dintre candidați, la intervenția directă a ministrului Agriculturii, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să îl promoveze pe acesta, în condițiile în care nu avea un rezultat corespunzător și că acel candidat a obținut până acum peste 33.000 de lei venituri salariale ca urmare a ocupării acestui post.

Conform Comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA au suspiciuni că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine să îi dea acces la mai multe subiecte concepute pentru probele scrise ce urmau să fie susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv al unor direcții județene.

Dosarul de urmărire penale are șase volume, care au fost atașate cererii transmise de procurorii DNA. Procurorii DNA au nevoie ca imunitatea acestuia să fie ridicată pentru a putea începe urmărirea penală în acest caz.

 

 

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.