Un localnic și-a luat amendă după ce s-a jucat cu focul. De nenumărate ori, autoritățile au intervenit în ultima perioadă pentru a stinge flăcările din vegetație.
Sute de hectare au ars cu intenția gospodarilor de a-și curăța terenurile de miriște, indiferent de atenționările autorităților cu privire la încălcarea legii și amenda cu care s-ar putea alege.
De data aceasta, un localnic din județul Gorj a fost prins în flagrant de Garda de Mediu Gorj cum încerca să dea foc unei vegetații. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei, conform pandurul.ro
Reamintim că:
Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului) şi constituie contravenţii, sancţionându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.