O alertă privind prezența ursului pe raza comunei Titeşti a fost emisă de autorităţile din Vâlcea, după ce o femeie din localitate a sesizat prin 112 că și-a găsit taurul sfârtecat de urs pe izlazul din apropierea gospodăriei, informează AGERPRES.
Potrivit primarului din Titeşti, Cătălin Daneş, atacul s-a produs dimineaţa, bovina fiind lăsată nesupravegheată pe timpul nopţii, într-o zonă foarte aproape de pădure.
„Ne-am deplasat cu jandarmii şi reprezentanţii AJVPS Vâlcea la faţa locului. Ursul nu a atacat în gospodărie, ci pe izlaz, la mai bine de un kilometru distanţă de ultimele case, unde vitele au fost lăsate la păscut libere pe timpul nopţii. Am anunţat autorităţile şi vom vedea mâine (marţi, n.r.) ce putem face pentru a îndepărta animalul sălbatic din acea zonă. I-am adus totodată la cunoştinţă proprietarei taurului ucis să nu mai lase vitele libere pe timpul nopţii, mai ales că şi în 2019 a mai avut animale ucise de urs. Nu au fost însă până acum atacuri în gospodării”, a precizat primarul Daneș.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJP) Vâlcea, proprietara taurului ucis a anunțat atacul abia la câteva ore după producerea acestuia, astfel că atunci când echipajele au ajuns în zonă nu au mai găsit ursul.
„Apelanta a precizat că animalul sălbatic nu se mai afla în zonă la momentul în care a sunat la 112 (în jurul orei 10:30). Totul s-a întâmplat dimineaţa, în jurul orei 06.00. Persoana în cauză a auzit câinii lătrând şi s-a îndreptat către deal. A ajuns imediat după atac şi a surprins animalul sălbatic care se îndrepta către pădure. Din ce a declarat verbal, persoana respectivă a trecut printr-o situaţie similară acum câţiva ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale.
În ultima perioadă, atacurile urşilor în zona montană a judeţului Vâlcea s-au înmulţit, doar luna trecută fiind sesizată de mai multe ori prezenţa animalelor sălbatice în comuna Sălătrucel, unde au şi omorât mai multe bovine.