Sfintele Pasti in timpul coronavirus. Slujba la TV, rudele pe retelele sociale

Parcă nici o sărbătoare nu este mai frumoasă decât cea de Paște. Chiar dacă în acest an, masa din prima zi a sărbătorii pascale nu aduce familia împreună, asta nu înseamnă că bunătățile lipsesc de pe mesele celor din zona Moldovei. Fiecare la casa lui, dar cu credința că important este să avem grijă de sănătate și să respectăm regulile anunțate de autorități, moldovenii vor întâmpină Învierea Domnului acasă.

Gospodinele au pregătit bucate tradiționale: drob de miel, friptură de miel, cozonaci, pască cu brânză, cu smântână, cu ciocolată, ouă roșii dar și alte bunătăți.

Moldovenii au urmărit slujba de Înviere la televizor, iar poveștile cu rudele se fac cu ajutorul rețelelor sociale, a telefonului, a tehnologiei care este extrem de utilă mai ales pe timp de pandemie.
În mai multe sate din Moldova, în prima zi de Paște, oamenii își spală faţa cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Cel care se spală ultimul ia banii.

Tot în Moldova se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul. Obiceiul colorarii ouălor s-a transmis creștinilor și este încă practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau unde ouăle roșii au dispărut, la romani a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor și perfecțiunea realizării.

Folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroșit, a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și impestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.

- Publicitate -

Culoarea roșie cu care le vopsesc creștinii la Paști, reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mâna de partener, în timp ce rostește cunoscuta formula “Hristos a înviat ”, la care se răspunde “Adevărat a înviat”.

Mielul de Paşte este simbolul Domnului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni şi pentru iertarea păcatelor acestora şi a murit pe cruce precum un miel nevinovat. Tăierea mieilor de Paște, ca tradiţie, datează din secolul VII. În prezent, carnea de miel a devenit nelipsită de pe mesele de Paşte ale tuturor creştinilor.

Deși este o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși, totuși, nu trebuie să fie ignorate regulile anunțate de autorități, așa că fiecare trebuie să sărbătorească la casa lui. 

Sărbători binecuvântate tuturor!

Autor: Daria Diaconiuc 

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole