SEMNE CA APA MURESULUI DEVINE MAI CURATA

342

Un pescar din Alba Iulia a surprins o serie de imagini rare cu câțiva castori. Viorel Șușman a plecat duminică cu barca pe râul Mureș și a avut surpriza să dea peste câteva exemplare frumoase, în zona Sântimbru. A scos telefonul și a reușit să se apropie destul de mult de animale, pentru a le filma. Acesta a spus că animalele au vizuina în acea zonă.

Viorel Șușman a spus că a văzut de mai multe ori castori pe Mureș, în apropiere de Alba Iulia fiind semnalate mai multe familii. Cei mai mulți sunt în zona în care Ampoiul se varsă în Râul Mureș. Pescarii spun că animalele ar fi reapărut în zonă în ultimii 5 ani, semn că apa a început să fie mai curată.

Castorii sunt mamifere de lungime medie, având o lungime a corpului de până la 90 cm. Greutatea castorilor variază, în funcție de specie, de la 10 kg până 31 kg. Au o blană mătăsoasă, de culoare brună-roșietică. Animalele au un corp alungit, cu membre mici și puternice. Coada lor neacoperită este mare și lată.

La mijlocul iernii, castorii tineri își caută un partener de reproducere, cu care rămân în majoritatea cazurilor până la sfârșitul vieții. Castorii se reproduc la sfârșitul iernii, în luna februarie, iar perioada de gestație durează aproximativ 100 de zile. De obicei, o femelă dă naștere la 5-8 pui. Puii se nasc cu blană, cu ochii deschiși și având dinții incisivi dezvoltați. Puii rămân cu părinții până la maturitate.

Citește și

Cmentariile sunt închise