Șeful APIA, mesaj pentru fermieri privind schemele de plată

plăți ajutor de stat APIA Adrian Pintea plata avansului APIA

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a făcut bilanțul ultimei săptămâni a activității instituției pe care o conduce, adresând un mesaj fermierilor.

”Tocmai încheiem o nouă săptămână în care ne-am aflat din nou în teren, continuând seria sesiunilor de informare destinate promovării măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

După ce marți ne-am întâlnit cu fermierii timișoreni, joi am ajuns în Bihor, care a reprezentat și destinația finală pentru Campania 2022, menită să popularizeze măsurile de dezvoltare rurală pe care le gestionăm și care ne-a purtat prin toate colțurile țării.

Este cel de-al treilea an consecutiv în care derulăm aceste sesiuni de informare și, cu siguranță, vom continua, având în vedere că de anul viitor intram vom aplica o nouă Politică Agricolă Comună, cu reguli noi.

Prin acest demers am avut ocazia să identificăm problemele cu care se confruntă fermierii în accesarea măsurilor. Am ferma convingere că în urma acestor întâlniri am eliminat multe dintre neclarități. Sunt încrezător că în urma discuțiilor purtate, se va reuși creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene aferente măsurilor de dezvoltare rurală.

Întreaga apreciere se îndreaptă către fermierii noștri, care au înțeles cât de importantă este informarea și au participat în număr semnificativ la aceste conferințe!

Și, nu în ultimul rând, sunt mândru de prestație și îi felicit pe lectorii noștri de la nivel central și județean, cât și pe întreaga echipă care a organizat aceste conferințe, pentru implicarea și profesionalismul dovedite!”, a transmis șeful APIA la sfârșitul săptămânii trecute.

Amintim că măsurile vizate în cadrul întâlnirilor APIA cu fermierii au fost Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.