Șeful APIA anunță plăți de ULTIMĂ ORĂ! Subvențiile care intră în conturi până la sfârșitul lunii

Stirile Agro TV

Plata ajutoarelor naționale tranzitorii pentru crescătorii de animale va fi demarată în următoarele zile, urmând ca luna viitoare să înceapă și plățile ANT pentru sectorul vegetal! Anunțul a fost făcut de directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, în emisiunea Viața Satului la TVR.

”Ajutoarele naționale tranzitorii se plătesc întotdeauna din bugetul anului următor; se plătesc în prima fază banii din bugetul Uniunii Europene, iar în anul următor se plătesc cele din bugetul național, unde se încadrează și ANT-ul, fie că vorbim de sectorul vegetal sau de cel zootehnic.

Sunt anumite termene care trebuie îndeplinite. La zootehnie s-a închis și acestea urmează în foarte scurt timp la plată. În ceea ce privește sectorul vegetal, avem de exemplu ANT3 care are termen de depunere 31 martie, iar ANT4 are termen de depunere 2 mai. Teoretic ar trebui să aștepți să se închidă aceste termene, dar fermierii sunt într-un număr redus și nu așteaptă până la termenul limită să-și aducă documentele. Automat, când își vor aduce toate aceste documentele, vom da drumul și la aceste plăți, undeva după 15 februarie pentru sectorul vegetal”, a anunțat Adrian Pintea.

De asemenea, potrivit șefului APIA, plățile ANT pentru sectorul zootehnic vor fi mult mai consistente decât anul trecut

”Pentru zootehnie, ANT7 – lapte, ANT8 – bovine și ANT9 – ovine și caprine, aceste plăți vor începe de îndată. Le vom demara spre sfârșitul lunii ianuarie. Ce pot să-i asigur pe fermieri este că pe zootehnie, unde pentru anul 2020 au fost niște sume extrem de mici pentru bovine și caprine, anul acesta vor fi sume substanțial mai mari și vom face și aceste plăți până la sfârșitul lunii ianuarie”, a mai spus directorul APIA.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.