Șeful APIA anunță controale în ferme! Ce fermieri sunt vizați în 2022

controale APIA scheme de sprijin varsta Adrian Pintea

Controalele pe teren realizate de APIA înaintea demarării plăților au devenit deja un obicei, iar fermierii nu vor scăpa de asta nici în 2022. Deși mulți se că aceste controale ar putea duce la o întârziere a acordării subvențiilor, șeful APIA, Adrian Pintea, îi asigură pe fermieri că toți își vor primi banii la timp.

Într-un interviu acordat realizatorului Ovidiu Ghinea în emisiunea ”Agricultura la Raport”, directorul general al APIA a explicat cum se vor desfășura controalele în campania 2022, dar și care sunt fermierii care se află în eșantionul de control chiar în aceste zile.

”În conformitate cu regulamentele europene, controalele se vor efectua anual, astfel încât să se asigure o verificare eficientă care să îndeplinească obiectivele care stau la baza sprijinului financiar, astfel încât să ne asigurăm că aceste forme de sprijin sunt acordate corect. În funcție de scopul controlului și de cerințele de management pe care fermierii trebuie să le respecte pentru măsurile pe care le-au solicitat, prioritizarea controlului se face astfel încât vizitele în teren să fie cât mai relevante.

În practică, verificarea culturilor trebuie să fie efectuată într-o perioadă corespunzătoare; înainte sau cel târziu imediat după recoltare. Practic, astăzi se realizează așa numitele controale de primăvară pentru fermierii care au depus cereri în 2021. Din eșantionul de 110 fermieri, au fost controlați până acum 101. Cu asta, s-au încheiat controalele aferente anului 2021, dar în momentul în care vom închide campania de primire a cererilor pentru anul 2022, ele se introduc în baza de date, astfel că toți fermierii ar putea intra în eșantionul de control.

În anii de mai de mult, fermierii care erau în eșantionul de control nu prea beneficiau de plăți în avans și aveau întârzieri în încasarea subvențiilor. Fermierilor de asta le este frică. Dar de câțiva ani, toate controalele trebuie să fie încheiate la data de 30 septembrie, astfel încât în data de 16 octombrie, toți fermierii pot să beneficieze de acele plăți în avans”, a precizat Adrian Pintea.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.