Șeful ANPC anunță noi condiții pentru „Produs românesc”

Guvernul pregătește un nou act normativ prin care să se stabilească cerințele necesare pentru ca mărfurile de pe rafturi să poată fi catalogate drept „Produs românesc”, a anunțat miercuri preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, la conferinţa „Sustenabilitate şi digitalizare. Beneficiile inteligenţei artificiale şi pericolul Deep Fake pentru consumator”, organizată de Asociaţia Sută la Sută Românesc şi Tribuna Consumatorilor, informează AGERPRES.

„De la nivelul cabinetului prim-ministrului am primit o informare şi o solicitare de opinii în legătură cu un act normativ ce ar trebui să stabilească cumva care sunt exigenţele clare pentru a numi un produs «Românesc», «Boieresc», «Cămara bunicii» sau cele cu care suntem deja familiarizaţi. Ca să înţelegem de ce cred că s-a luat în calcul această situaţie, pentru că, la un moment dat, verificând un producător de siropuri ce livra pentru aceste mărci, am constatat că singurul ingredient românesc era apa cu care se dilua smecleul venit din alte ţări. Până şi zahărul era, de asemenea, din afară, nu numai a României, ci şi din afara spaţiului european. Şi iată, aşa cum spuneam, de la nivelul Guvernului există o evaluare a acestor situaţii, pentru a nu mai putea numi un produs ca fiind românesc, în condiţiile în care poate doar cartonul în care este ambalat este de origine românească”, a declarat Horia Constantinescu.

Referindu-se la alimentele cu menţiunea bio, șeful ANPC a arătat în România sunt mai multe autorităţi care veghează întregul lanţ alimentar pentru a avea garanția că acestea sunt într-adevăr bio, iar acest lucru este beneficiul consumatorilor.

„Suntem mai multe autorităţi, cele care veghează pe întreg lanţul alimentar. Din păcate, unii dintre colegii din alte instituţii au impresia că tot terenul le aparţine şi îşi doresc cumva eliminarea altor autorităţi. (…) Cred că niciodată nu suntem prea mulţi în a păzi siguranţa cetăţeanului şi bineînţeles, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, cel puţin autoritatea noastră a atras atenţia că, de exemplu, semaforizarea NutriScore care recomandă că un aliment este sau nu sănătos, prin inscripţionarea acestuia cu un semafor şi punerea pe culoarea verde, în opinia noastră, nu reprezintă o indicaţie de sănătate absolut deloc. Poate alimentul respectiv are puţine zaharuri şi puţină grăsime, dar are tot tabelul lui Mendeleev şi vom reuşi în felul acesta să mâncăm şi alimente pe care nu credeam că le vom înghiţi vreodată. Iată că avem nevoie de opinii, nu neapărat ale specialiştilor, avem inclusiv nevoie de opinia cetăţeanului în raport cu aşteptările acestuia. Cred că, la un moment dat, inclusiv Comisia Europeană ar trebui să ia decizia sănătoasă de a nu ne mai învăţa că noi putem înghiţi imazalil (un pesticid – n.r.), dar numai o linguriţă în fiecare zi ca să luminăm, nu să şi murim, şi plimbându-ne prin cameră să economisim curent electric”, a explicat președintele ANPC.

Potrivit acestuia, Autoritatea primeşte din partea consumatorilor sute de mii de reclamaţii, ceea ce arată că aceștia au căpătat din ce în ce mai multă încredere în instituție. Totodată, Constantinescu a menționat că amenzile aplicate din momentul numirii sale la ANPC, respectiv ianuarie 2022, şi până în prezent au crescut de şase ori faţă de anul 2021.

„Nu neapărat se ridică numărul acţiunilor de control, ci îmbunătăţirea acestora, în sensul în care modificând procedura, noi acum extindem controlul, nu mai mergem să verificăm doar şamponul reclamat, dacă tot cheltuim banii statului pentru a fi la un punct de lucru, la un moment dat, verificăm întreaga activitate a operatorului economic pentru a fi siguri că nu am trecut pe acolo şi din superficialitate sau neatenţie ne-au scăpat lucruri”, a mai spus şeful ANPC.

Dezbaterea online a fost organizată de Asociaţia Sută la Sută Românesc şi Tribuna Consumatorilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului, care este marcată, anual, pe 15 martie, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la importanţa cunoaşterii drepturilor consumatorilor din lumea întreagă, fiind şi un bun prilej pentru mobilizare în vederea protejării acestora.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole