27 septembrie 2021 - 07:47

Premieră pentru sectorul forestier. PNRR alocă o sumă importantă prelucrării lemnului

Sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului din România va beneficia de o alocare financiară de 1,3 miliarde de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), susţin reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR). Este pentru prima dată după Revoluție când acest sector primește atenție din partea finanțatorilor.

Sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului este foarte important pentru economia României și contribuie cu 3,5% în PIB. Reprezentanții ASFOR spun că suma de 1,3 miliarde de euro este mare, însă nu și suficientă pentru a acoperi nevoile sectorului.

“Este adevărat, această sumă este sub nevoile de dezvoltare ale sectorului. Însă, din banii alocaţi prin PNRR, sectorul forestier şi de prelucrare primară a lemnului va putea face paşi importanţi spre dezvoltare şi consolidare. Măsura prevăzută de PNRR vizează exclusiv investiţii în echipamente necesare pentru îndepărtarea lemnului afectat de fenomenele meteo extreme şi dăunătorii biotici, cum este gândacul de scoarţă la răşinoase, a căror virulenţă este exacerbată de schimbările climatice” a transmis ASFOR, potrivit Agerpres.

Îndepărtarea lemnului afectat de fenomene meteorologice extreme şi de dăunătorii biotici trebuie făcută cât mai curând pentru a preîntâmpina răspândirea dăunătoriloe la pădurile sănătoase şi, totodată, trebuie refăcute, prin reîmpădurire, suprafeţele afectate. Volumele de lemn rezultate anual în urma acestor fenomene au fost de circa 1-2 milioane de metri cubi, conform statisticilor din ultimii 4 ani.

Potrivit sursei citate, o altă componentă a investiţiei se referă la instalaţiile pentru prelucrarea primară a lemnului la nivel local şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu lemn şi produse din lemn. Investiţiile acestea vin, mai ales, în sprijinul operatorilor economici din zonele rurale cu activitate în domeniul prelucrării primare a lemnului. Având în vedere dotarea precară cu echipamente de protecţia muncii a operatorilor din domeniul exploatărilor forestiere, prin PNRR se mai propune finanţarea achiziţiilor de echipamente individuale de protecţia muncii pentru muncitorii forestier.  Investiţia va fi derulată de către MMAP, iar beneficiarii sunt operatorii economici atestaţi pentru activităţi de extragere şi prelucrare a lemnului, conform legislaţiei în vigoare, de către o comisie naţională care va verifica îndeplinirea condiţiilor de atestare a acestor operatori. Finanţarea va fi acordată în condiţiile unei scheme de ajutor de stat. Valoarea maximă a ajutorului nu poate depăşi 50% din costul de achiziţie, notează ASFOR.

Un alt subiect abordat de Asociație în comunicatul de presă vizează paradigma tăierilor ilegale doar prin investiţii.

“Lipsirea sectorului forestier de finanţare şi investiţii ne va situa în continuare în subdezvoltare şi cu o vulnerabilitate mare în ceea ce priveşte infracţionalitatea silvică. Investiţiile în drumuri forestiere înseamnă şi o creştere a capacităţii de intervenţie şi pază a pădurilor. România poate lua exemplul altor state, cum ar fi Polonia, şi ar putea implementa sisteme de supraveghere video a fondului forestier care ar descuraja nu doar infracţionalitatea silvică, ci şi cea de mediu, fiind cunoscut faptul că multe dintre marginile de pădure sunt adevărate gropi de gunoi. O măsură banală de instituire a programului de lucru la pădure vine să disciplineze şi să uşureze activitatea de pază şi administrare a pădurilor. ASFOR a insistat permanent pentru alocarea de fonduri prin PNRR, participând la grupurile de lucru care s-au constituit pentru scrierea acestui plan”, spun specialiştii din domeniu.

Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.