SECETA EXTREMA! Cadru legal pentru evaluarea pagubelor, DE URGENTA!

Confederațiile și asociațiile din agricultură și industria alimentară reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare au trimis ieri, 1 aprilie 2020, o scrisoare către autoritățile centrale prin care solicită să elaboreze urgent cadrul legal pentru constatarea și evaluarea pagubelor suferite de culturile agricole.

Așa cum arată și datele recente ale INMH, o mare parte a județelor din sudul și estul României sunt afectate de secetă puternică și extremă, care a început în toamna anului 2019 și continuă până în prezent. Recent, în a doua jumătate a lunii martie, starea precară a culturilor  de toamnă a fost înrăutățită de fenomenul de îngheț, care, în unele zone, a degradat total suprafețe extinse cu rapiță sau păioase.

În absența unui cadru legislativ adecvat, Alianța solicită imperativ elaborarea procedurii de desfășurare a activităților de constatare și evaluare a pagubelor suferite de culturile agricole afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile amintite, în condițiile în care deja lanțul de aprovizionare și desfacere a produselor agro-alimentare este greu pus la încercare de criza provocata de pandemia de Covid-19.

“Este necesar ca acest act normativ să uniformizeze practica la nivel local, deoarece în acest moment cererile fermierilor / înștiințările de calamități sunt blocate întrucât autoritățile locale, în lipsa bazei legale clarificatoare, nu dau curs solicitărilor primite de la fermierii afectați deja”, se arată în documentul trimis de Alianță către Guvernul României (…) “Vă rugăm să dispuneți emiterea cu celeritate a Ordinului de Ministru/OUG/HG, în acest mod acoperindu-se vidul legislativ referitor la constatarea și despăgubirea pagubelor aduse culturilor agricole de fenomenele meteorologice nefavorabile (secetă, îngheț, etc)”.

În apelul Alianței se mai solicită, pe fondul restricțiilor de trafic si măsurilor de distanțare socială, ca măsură urgentă și relativ ușor de pus în practică până la elaborarea actului normativ,  organizarea, unei comisii de constatare județene care să înceapă imediat, la nivel centralizat, evaluarea situația suprafețelor afectate de secetă până la nivel de bloc fizic, pentru o cartografiere precisă a extinderii feneomenului.

Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor sunt necesare pentru a fi prezentate autorităților fiscale de control prin care se justifică efectuarea de cheltuieli cu înființarea și întreținerea culturilor agricole, care fie nu vor avea recoltă, necesitând a fi întoarse, fie vor fi reportate în cheltuielile noilor culturi care se pot înființa. De asemenea, intervenția la nivel legislativ este imperios necesară, având în vedere că, la acest moment, fermierii sunt expuși riscului de neîndeplinire a obligațiilor din contractele futures, inclusiv riscului de acaparare a suprafețelor de teren de către furnizorii de inputuri.

Pentru informații suplimentare:

Cristina.cionga@apprs.ro

secretariat@cnproagro.ro

Florentin.bercu@uncsv.ro

info@lapar.org

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult