Petre Daea, fostul ministru al agriculturii din guvernarea PSD 2017-2019 a publicat pe pagina oficială de facebook un mesaj scris în urma vizitei pe care a făcut-o în ferma lui Daniel Botănoiu, cel care i-a fost secretar de stat în timpul mandatului de ministru. Printre altele, Petre Daea a subliniat atât greutățile cu care se confruntă fermierii români în această perioadă, cât și așteptările pe care la are de la noul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu.
”În dorința de a vedea, cu interesul de a cunoaște și de a fi alături de cei care nu țin seama de vreme, am ieșit în câmpul lucrat de un valoros specialist cu care am împărțit misiunea grea de la Ministerul Agriculturii, punându-ne tot timpul în sprijinul oamenilor, care, prin dragostea de pământ, au scos la suprafață rodul acestuia.
Ca întotdeauna și astăzi se poate confirma faptul că tehnologia de cultura impune, prin rigoare, mult efort și cheltuieli mari, cu gândul că rezultatul muncii va fi răsplătit. În discuția de la fața locului și din imaginile de pe câmp am putut constata o dată în plus că succesul în agricultură nu poate fi garantat. Pe drumul căutării lui te întâlnești cu dragostea de meserie la cei ce au ales să se dedice acestui domeniu.
La Ciolpani, la colegul Daniel Botănoiu am văzut și împlinirea muncii, dar și regretul că succesul nu a fost pe deplin în anul agricol 2020-2021. Dovleceii și pepenii, înghețați pe câmp, sunt proba regretului că aici și în alte multe locuri, bravii noștri fermieri nu pot să-și valorifice în întregime producția obținută cu mari eforturi și atât de mult dorită de consumatorii români”, a scris Petre Daea.
Potrivit fostului ministru, operaționalizarea Casei Unirea este un obiectiv primordial pe care trebuie să îl îndeplinească Adrian Chesnoiu, pentru a le oferi fermierilor români o modalitate de a-și valorifica marfa. Proiectul fusese trecut în stand-by de către ministrul Adrian Oros, în urma descoperirii mai multor nereguli privind cheltuirea bugetului destinat acestei societăți.
”Căutând soluții și întrebându-ne unul pe celălalt cum putem evita asemenea situații, răspunsul vine invariabil în organizarea unei rețele comerciale românești pentru valorificarea în întregime a produselor obținute de fiecare producător agricol.
Operaționalizarea Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, prevăzută în programul de guvernare, recent aprobat de Parlament, este primul pas în această direcție. Avem amândoi convingerea ca Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, va continua ceea ce s-a întrerupt și va da speranță drumului început cu câțiva ani în urmă.
Cele 2,3 miliarde lei luate la rectificarea bugetară de la Ministerul Agriculturii nu justifica motivele invocate de ministrul Adrian Oros la depunerea demisiei când citez „29 sept 2021 azi îmi voi depune demisia. Pentru Premierul Florin Cîțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă”.
În fapt, o execuție bugetară de 60% din bugetul repartizat Ministerului Agriculturii pentru anul 2021 si de 43 % la ANIF, demonstrează o abandonare condamnabilă a misiunii încredințată prin depunerea jurământului la investitura în funcție. O asemenea execuție bugetară este fără precedent! Urmările unui asemenea management ne vor costa, din nefericire, mulți ani de aici încolo. Păcat! Rușinos!”, a mai transmis Petre Daea.
ATENȚIE! orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.