Se INTERZICE încălzirea cu lemne? Lămuriri privind condițiile ascunse în PNRR

material lemnos

Deși Planul Național de Redresare și Reziliență a fost trimis și aprobat de oficialii de la Bruxelles în urmă cu câteva luni, condițiile asumate de România prin acest document stârnesc și acum răfuieli în rândul clasei politice. Mai grav este însă faptul că acest condiții ar putea avea consecințe grave asupra modului în care larga majoritate a românilor din mediul rural își trăiesc viața de zi cu zi, în condițiile în care aceștia ar putea fi obligați să renunțe la încălzirea cu lemne până în 2023.

Mai precis, la reforma 6 (creșterea competitivității și decarbonizarea sectorului de încălzire – răcire), punctul ii din PNRR, se precizează că reforma ”va asigura durabilitatea și trasabilitatea biomasei pentru a preveni orice impact negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversității și pădurilor și pentru a diversifica mixul energetic pentru încălzire și răcire, utilizând alte materii prime decât biomasa forestieră”.

Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, acuză că, mai pe înțelesul tuturor, acest punct ar putea duce la obligativitatea renunțării a peste 2,7 milioane de locuințe din România la încălzirea cu lemne. Din acest motiv, europarlamentarul a solicitat Comisiei Europene ”să stopeze aberația fostului guvern de a renunța la încălzirea cu lemne până în 2023 în contextul în care aproape jumătate dintre români se încălzesc în acest mod”, precizează Negrescu într-o postare pe pagina oficială de facebook.

”Un simplu ”și”, în plus, ar fi schimbat radical sensul acestei reforme: utilizând ”și” alte materii prime decât biomasa forestieră. Dar nu au făcut-o. Prin textul lor exclud astfel total lemnul”, mai susține europarlamentarul.

De partea cealaltă, fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea, cel care a fost coordonatorul scrierii PNRR-ului, susține că încălzirea cu lemne în România nu se află în pericol, iar condițiile din PNRR sunt menite doar să lovească în mafia lemnului.

”Se desființează încălzirea cu lemne prin PNRR? E o minciună ordinară. Statul român va trebui să reducă masa lemnoasă tăiată ilegală și să stimuleze alte metode de încălzire. Stimuleze. Nici măcar nu e specificat care. Mizăm pe îmbunătățirea accelerată a tehnologiilor noi. În nici un caz interzicere. Sunt copil crescut la țară, mama și tata se încălzesc cu sobe de teracotă. Am negociat un PNRR atent la realitatea din țară, nu ascultați ce zic copiii de securiști parașutați în politică”, a transmis Cristian Ghinea pe pagina sa de facebook.

Rămâne de văzut ce consecințe va avea măsura introdusă în PNRR asupra modului de încălzire al românilor și asupra pieței lemnului, în cazul în care aceasta va rămâne în forma finală a PNRR. Cert este că în jur de jumătate din locuințele de pe teritoriul României folosesc încălzirea cu lemne, iar acest procent urcă până la 80% în mediul rural.

Mai mult, directivele Uniunii Europene precizează că din 2024, oamenii vor trebui să se reorienteze către alte surse de încălzire, preferate fiind cele regenerabile, pentru că nici cărbunele nu va mai putea fi folosit pe termen lung. Din 2032 se va renunța și la el.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

  1. Acest parlamentar care a descoperit acest punct ‘i” din PNRR UNDE A FOST PANA ACUM??? Sau ce a păzit cât a fost în opoziție?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.