Se amână sau nu ratele? Ce au pus la cale fermierii, distribuitorii și Ministrul Agriculturii

Ordonanta amanarii ratelor - fermieri, distribuitori, ministrul agricluturii

Fermierii, producătorii de inputuri agricole, distribuitorii și autoritățile statului s-au întâlnit, aseară, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru a ajunge la un consens privind controversatul Proiect de Ordonanță nr.4/2024. După mai multe ore de dezbateri intense, cei prezenți la întâlnire au reușit să ajungă la primele soluții și concluzii.

Câteva dintre concluzii au fost anunțate chiar de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu,  care a declarat că azi se va finaliza primul act normativ privind suspendarea ratelor, inclusiv suspendarea executării silite. Tot săptămâna aceasta se vor face și ultimele modificări pentru Creditul Fermierului, care urmează să fie garantat 100% de stat.

La prima vedere, reprezentanții fermierilor se declară mulțumiți de măsurile de sprijin discutate în cadrul întâlnirii de la MADR, însă așteaptă să vadă formele finale ale actelor normative.

Și distribuitorii par a fi mulțumiți de concluziile întâlnirii. Aceștia au contestat din răsputeri forma inițială a Ordonanței privind amânarea ratelor, acesta fiind și motivul pentru care s-a convocat ședința de aseară la MADR. 

”S-au mai stabilit niște criterii pe care o să le vedem în Ordonanță. Există un prag de calamitate atât pe cultură, cât și pe fermă. Creditul Fermierului va ajuta cu plata inputurilor achiziționate în anul 2024-2025, cel puțin așa am înțeles. Vom vedea în forma finală mai multe lucruri care să deblocheze un pic situația actuală”, a declarat Gabriela Rizescu, președinte Alcedo, pentru AGRO TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *