Aproximativ două milioane de gospodării vor beneficia, la mijlocul acestei luni, de a doua tranșă a ajutorului pentru plata facturilor la energie, plătit de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Astfel, MIPE va vira Companiei Naționale Poșta Română aproximativ 1,44 miliarde lei în data de 15 septembrie, pentru ca a doua tranșă în valoare de 700 lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor, se arată într-un comunicat remis redacției AGRO TV.
„Asigurăm plata celei de a doua tranșe din ajutorul pentru compensarea prețurilor la energie și ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de acești bani. Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate în fața lor, așa cum e normal”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Vor beneficia de a doua transă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat și de prima tranșă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.