SARBATORILE SI FRIGUL INMULTESC TOPOARELE

Taieri ilegale de masa lemnoasa

Peste 900 de metri cubi de lemn şi 280 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţie în ultima săptămână.

Poliţia Română a continuat acţiunile, la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii activităţilor economice desfăşurate cu masă lemnoasă şi protejarea fondului forestier.

Astfel, în perioada 16-22 noiembrie, poliţiştii au efectuat 970 de acţiuni şi controale, pe parcurcursul cărora au verificat peste 800 de exploatări forestiere, instalaţii de depozitare a lemnului şi ocoale silvice.

În urma activităţilor desfăşurate, echipele de control au constatat 184 de infracţiuni, fapte pentru care sunt cercetate 108 persoane şi au aplicat 2.275 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.400.000 de lei. De asemenea, faţă de 29 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, poliţiştii au confiscat sau ridicat în vederea stabilirii provenienţei peste 900 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 160.000 de lei, 280 de pomi de Crăciun, 23 de fierăstraie mecanice, 10 topoare şi securi, 7 autovehicule şi 14 atelaje hipo.

sursa: News.ro

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.