Dacă săptămâna trecută am vorbit despre ruptul sterpelor care marchează începutul anului pastoral, atunci se cuvine să vorbim și despre sfârșitul acestuia, celebrat prin răvăsitul oilor, cea mai mare sărbătoare din zona Branului.
Sărbătorită cu jocuri, dansuri și multă voie bună încă din timpuri străvechi atunci când ciobanii și oile lor coborau de pe munte, tradiția de față adună producătorii care iși prezintă cu mare mândrie produsele în fața celorlalți. Odată coborâți, stăpanul de stână definitivează întelegerea dând înapoi efectivele fiecărui proprietar și încasează sumele de tratament și pășunat. Dansurile, cântecele și mâncărurile specifice sunt de fiecare dată prezente, în special bulzul, brânzeturile, pastrama de oaie, udate cu must din gospodăriile celor din zonă.
Ciobanii prezenți la eveniment împărtășesc adesea o parte din secretele mâncărurilor preparate, precum, presărarea sării și a condimentelor (cimbru, busuioc, piper, usturoi și boia), peste pastrama din carne de oaie dezosată, utilizând o sită mare, urmând să fie lăsată la fezandat câteva zile. După fezandare, aceasta se pune într-un baiț călduț, pregătit fie din apă, fie din vin alb, în care se fierb condimente specifice: boabe de muștar, foi de dafin, piper negru, în care se lasă de la o zi până la o săptămână și se pune la final la uscat. Evident, băuturile nu pot să lipsească, iar în acest sens pălinca făcută din țuică dublu rafinată “până ia foc la țeavă”, se găsește întotdeauna.
În afara atracțiilor gastronomice, la festival sunt prezenți și meșteri populari din toate colțurile țării, care aduc diferite obiecte lucrate manual, precum vase de ceramică, carpete, obiecte de port popular, sculpturi și numeroase obiecte tradiționale.