SALAMUL DE SIBIU IGP – OBIECTIVE DE EXPORT ÎN AFARA EUROPEI ȘI DE CREȘTERE A PRODUCȚIEI. PÂNĂ LA 3.000 TONE, ALĂTURI DE O ZI NAȚIONALĂ PE 1 NOIEMBRIE

0 97

Pe data de 31 octombrie 2018, Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) a organizat o conferință
de presă în cadrul INDAGRA 2018, cel mai important eveniment agricol din România.
Conferința a reunit jurnaliști, autorități, cât și reprezentanți ai companiilor membre în APSS.
Un moment special a precedat evenimentul oficial: vizita ministrului agriculturii din România, Petre Daea,
însoțit de E.S, ambasadorul Finlandei la Bucuresti, si de ministrul agriculturii din Finlanda. Invitații au
degustat Salamul de Sibiu IGP si au apreciat gustul special și calitatea acestui produs românesc de
exceptie.
Carmen Gavrilescu, președinte APSS, a evidențiat importanța certificării IGP, obținute în 2016, salamul de
Sibiu devenind nelipsit de la orice masă internațională a României. În acest context, cel mai recent proiect
de promovare a produsului la nivel european vine să consolideze această reputație. În perioada 2018 –
2020, salamul de Sibiu IGP va fi promovat în România, Spania şi Italia, în cadrul unui proiect finanțat cu
ajutorul unui grant european de 1,5 milioane de euro. Mai mult, de anul acesta, în România, data de 1
noiembrie devine Ziua Naţională a Salamului de Sibiu.
Campania are obiective deopotrivă cantitative și calitative: încurajarea consumului de salam de Sibiu, cât și
modificarea obiceiurilor de consum. Produsul va fi implicat într-un program complex, Noaptea
Restaurantelor, care debutează vineri seară, şi unde, împreună cu unul dintre cei mai titraţi şefi din România, vor
demonstra că salamul de Sibiu poate depăşi nivelul de sandwich, consumat doar la micul dejun.
Statisticile în România indică un consum încă redus al acestui produs premium: 4 felii de salam de Sibiu
anual per locuitor. Deși top of mind în mintea românilor, salamul de Sibiu rămâne un produs
aspirațional, unde elementul preț influențează în mod negativ decizia de cumpărare. O tendință în
creștere la nivel de consumator este modalitatea de prezentare a produsului achiziționat: feliat versus
ambalat, decizia de cumpărare a produsului feliat fiind în creștere în ultimii 2 ani, de până la 40%, în
retailul modern cu vitrine asistate.
Care sunt planurile APSS în viitorul apropriat: creșterea producției până la 3000 de tone în următorii 2
ani și stimularea exportului inclusiv în afara Europei, în special în zona asiatică (China, Japonia).
În anul 2017, producția a fost de 2100 de tone, iar pentru 2018, sunt prognozate circa 2400. În privinţa
exporturilor, salamul de Sibiu ajunge cu precădere în ţările unde sunt prezente comunități semnificative
de români – Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania – însă în cantități reduse în prezent,
respectiv doar 2% din producţie.
*****
În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, reprezentații companiilor membre în APSS (Agricola, Angst,
Aldis, Cris-Tim, Reinert, Scandia Food) își întâmpină vizitatorii la Indagra 2018, în standul 84 – 85,
poziționat în pavilionul B1.
Pe lângă discuțiile libere și sesiunile de degustare, participarea APSS la Indagra include în acest an două
evenimente speciale organizate la standul asociației: o conferință de presă in data de 31 octombrie și un
master class de gătit in data de 1 noiembrie, de la ora 13.30. În plus, sarbatoarea Salamului de Sibiu se
va încheia cu o cină la care vor participa bloggeri din zona de food, pe 2 noiembrie, de la ora 20.00, la
restaurantul Maize din Bucuresti.
Toate cele trei acțiuni îl au ca invitat special pe Chef Alex Petricean, desemnat Chef of the Year în 2018
de către prestigiosul ghid gastronomic internațional Gault & Millau.
Prezența Salamului de Sibiu la Indagra face parte din programul de promovare Enjoy! It’s from Europe –
Salam de Sibiu IGP.
Salamul de Sibiu este unicul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu
distincția europeană a calității IGP – Indicație Geografică Protejată, sistem ce tezaurizează istoria celor mai
vechi companii care activează în România.
„Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu reprezintă, în primul rând, o garanție a faptului
că pe masa consumatorilor va ajunge întotdeauna Salam de Sibiu de cea mai bună calitate.
Procesul de certificare IGP nu a fost deloc ușor, dar astăzi Salamul de Sibiu stă la egalitate la
masa europeană cu alte produse, dovedind încă o data, măiestria oamenilor care îl fac,
precum şi calitatea excelentă a acestui produs.” declară Carmen Gavrilescu, Președintele
Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu.
Salamul de Sibiu – 130 de ani de excelență
Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu expune și oferă vizitatorilor produse românești din carne
înregistrate cu Indicație Geografică Protejată, Salamul de Sibiu fiind un produs cu o istorie de 130 de ani.
Gustul inconfundabil al Salamului de Sibiu se obține utilizând ingrediente de cea mai bună
calitate, precum carnea și slănina folosită, condimente naturale împreună cu afumarea la rece utilizând
lemn din esență tare și prin cea mai lungă perioadă de maturare. Mai mult decât atât, metoda specifică
de producție este cea care diferențiază produsul: rafinată de-a lungul timpului, include etape manuale
care au păstrat intactă metoda de productie. Astfel, obținem un produs premium, demn de a fi expus în
cadrul evenimentelor internaționale, alături de cele mai bune produse alimentare.
Trecând printr-o perspectivă istorică, un articol din data de 15 iulie 2009, apărut într-un supliment la
cotidianul Academia Cațavencu, a apreciat că ”Salamul de Sibiu a fost și este un blazon culinar”. Tot în
2009, un studiu realizat sub egida Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect Analiza
comportamentului consumatorului român de produse din carne, relevă (pag. 17) faptul că Salamul de
Sibiu se află printre primele 4 (patru) produse din carne în topul preferințelor publicului, 33,1% dintre
respondenți consumând în mod frecvent acest produs. În secțiunea imediat următoare (pag. 18), studiul
indică Salamul de Sibiu drept exemplu de “fidelizare față de o marcă puternică, știută de mai mult timp”.
Pentru mai multe informații referitoare la Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, la membrii
fondatori, legislație sau la istoria produsului, vă rugăm accesați: www.salamdesibiupgi.eu ,
www.salamuldesibiu.ro, https://www.facebook.com/salamdesibiupgi/

Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.