19 octombrie 2021 - 12:11

Sacrificarea unui miel la abator – ce costuri trebuie să suporte crescătorii de ovine

În perioada sărbătorilor Pascale, românii consumă mai multă carne de miel decât în oricare altă perioadă a anului. În această perioadă, crescătorii de ovine își fac toate calculele pentru a se asigura că satisfac atât nevoile consumatorilor, cât și cele proprii, legate de profit. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu mai mulți reprezentanți ai sectorului, atât fermieri cât și autorități. Președintele DSVSA Botoșani, Mihai Țurcanu, ne-a vorbit atât despre prețul unui kilogram de carne de miel din zona Moldovei, cât și despre costurile legate de abatorizare.

”La noi, prețul este de 14-15 lei/kg, plus acei 8% care reprezintă încă un leu, dacă sunt crotaliați și vânduți oficial, așa cum prevede legislația. Prețul de 15 lei e un preț bun pentru kilogramul de miel, pentru că dacă ai un miel de 30 de kg, ai deja suficienți bani ca să-ți acoperi cheltuielile”, a explicat Mihai Țurcanu.

Potrivit președintelui DSVSA Botoșani, costul abatorizării se ridică undeva la 15-20 de lei/cap de miel.

”Îl avem de domnul Nechifor care este președinte la Moldoovis, a pus el această întrebare la unități și mi-a transmis și mie. Ar trebui să fie măcar un lot de 150-200 de capete ca să dea drumul la linia de sacrificare miei. Undeva între 15 și 20 de lei/cap de miel, ca să ți-l iei acasă sau să-l comercializezi tu”, a mai precizat Mihai Țurcanu.

Crescătorii de ovine spun, însă, că în alte zone, prețul pentru abatorizarea unui miel mai mare, iar păstrarea lui în spațiul pus la dispoziție de abator pentru refrigerare și congelare crește costurile exponențial. 

”Eu am vorbit în urmă cu câteva zile cu domnul director și mi-a spus că doar tăierea este 25 de lei, iar dacă vreau să-i țin pentru refrigerare și congelare, este undeva la 40 de lei/bucată”, ne-a spus Claudiu Petrescu, crescător de ovine din județul Teleorman.