S-a ales cu mâna ruptă de urs la o partidă de vânătoare!

urs

Un vânător din Gorj era cât pe ce să ajungă el pe post de trofeu, după ce a fost atacat de o ursoaică, duminică dimineață, în zona Bârsești, Târgu Jiu, informează Gazeta de Sud.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, bărbatul se afla la o partidă de vânătoare când a fost atacat de urs. Până la intervenția echipajului de jandarmi, animalul a dispărut din zonă. La fața locului a intervenit și o ambulanță care l-a transportat pe vânător la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Târgu Jiu, bărbatul atacat de ursoaică are și o mână fracturată.

„Bărbatul, de 58 de ani, originar din localitatea Stănești, a fost adus la UPU în această dimineață. Prezenta mai multe plăgi la mâini și coapse. Potrivit acestuia, fusese atacat de un urs. În urma investigațiilor medicale efectuate în UPU, s-a stabilit că bărbatul are și o fractură la antebraț. Starea sa de sănătate este stabilă”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU din Târgu Jiu.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.