Rusia întrerupe coridorul pentru cerealele ucrainene prin Marea Neagră. Ce se va întâmpla în România?

Rusia nu vede niciun temei pentru a prelungi acordul privind coridorul pentru cerealele ucrainene de la Marea Neagră, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de AGERPRES.

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a transmis marți că navele care transportă cerealele ucrainene trebuie să părăsească Marea Neagră până la 17 iulie, data când expiră acordul, subliniind că partea rusă face tot posibilul ca verificările acestor nave în porturile turce să fie efectuate în aşa fel încât să poată ieşi din Marea Neagră până la data menţionată.

Potrivit ministerului rus de externe, acordul a permis, de fapt, furnizarea de cereale ucrainene către ţările „bine hrănite”, nu către cele care au cel mai mult nevoie de ele. Potrivit reprezentanților MAE rus, cele cinci ţări cele mai sărace – Etiopia, Yemen, Afganistan, Sudan şi Somalia – au primit doar 2,6% din cerealele ucrainene exportate prin Marea Neagră, în timp ce situaţia exporturilor de cereale ruseşti „a continuat să se înrăutăţească” din cauza sancţiunilor occidentale.

Rusia a amenințat în repetate rânduri că se va retrage din acordul privind coridorul pentru cerealele ucrainene prin Marea Neagră, reclamând faptul că nu a fost respectată componenta înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile sale de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare pe care țările occidentale le-au aplicat Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

Utima oară, părțile au convenit asupra acordului la jumătatea lunii mai, când Rusia a acceptat ca acesta să fie prelungit cu încă două luni, până la 18 iulie a.c.

Rusia a ameninţat în mod reperat că se va retrage din respectivul acord, reclamând faptul că nu a fost respectată componenta înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile sale de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei. Rusia a acceptat ultima dată prelungirea acordului cu încă două luni, începând de la jumătatea lunii mai.

- Publicitate -

„În aceste condiţii, este evident că nu există nicio bază pentru a continua mai departe Iniţiativa Mării Negre”, concluzionează MAE rus, argumentând că nu există niciun progres asupra seriei de cereri pe care Moscova le-a transmis Occidentului, inclusiv cea referitoare la reconectarea Băncii agricole ruse de stat la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Cum blocarea coridorului pentru cerealele ucrainene prin Marea Neagră este varianta cea mai plauzibilă, ne putem aștepta ca Ucraina să își canalizeze într-o proporție și mai mare exporturile de cereale prin rețelele de transport terestru și fluvial din România, și așa sufocate.

De altfel, Ucraina a anunțat deja că pregătește un plan prin care să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, după cum a scris AgroTV aici.

În aceste condiții, rămâne de văzut care vor fi măsurile luate atât de Comisia Europeană, cât mai ales de autoritățile române pentru a nu a-i îngropa definitiv pe fermierii români.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole