Rusia a repus în funcțiune portul maritim Berdyansk, iar autoritățile de la Kremlin spun spun oficial că sunt pregătite să încarce cereale din porturile ucrainene pe care le ocupă, inclusiv din Mariupol, puternic avariat, notează economica.net, citând agenția rusă de presă Interfax.
Potrivit informațiilor oficiale, între teritoriile ocupate și regiunea Crimeea, ocupată de Rusia din 2014, s-au restabilit șase secțiuni de cale ferată, facilitându-se astfel capacitatea de export de cereale pe cale maritimă.
Interfax a anunțat chiar că primul tren încărcat cu cereale a plecat din regiunea Zaporizhzhia, aflată în sud-estul Ucrainei, și urma să ajungă în Crimeea.
„Portul maritim Berdyansk a început să lucreze. În numele comandantului-șef, suntem pregătiți să încărcăm cereale în aceste porturi”, a declarat ministrul rus al apărării, referindu-se la încărcările din Berdyansk și la Mariupol.
La rândul său, Eugene Balitsky, șefului administrației militaro-civile pentru regiunea Zaporizhzhia, controlată de Rusia, a afirmat că primele 11 vagoane încărcate cu cereale au plecat din Mariupol spre regiunea Crimeea.
„Și nu vor fi doar 11 vagoane, ci vor fi sute de vagoane, mii de vagoane. Bineînțeles, fermierii noștri vor primi bani care vor fi foarte importanți pentru ei, astfel încât să poată semăna următoarea recoltă”, a declarat Balitsky pentru Interfax, fără să precizeze la care fermieri anume face referire.
De la începutul războiului, cel puțin 500.000 de tone de cereale, evaluate la zeci de milioane de dolari, au fost trimise în Rusia sau Crimeea din regiunile ucrainene ocupate de trupele rusești. Navele de cereale blocate în portul Berdyansk în ziua invaziei rusești au părăsit porturile în martie, la ordinul forțelor militare ruse, deși o navă acostată la Mariupol și nominalizată să se îndrepte spre Turcia a fost lăsată în urmă.
Potrivit unor surse locale, grânele trimise în Rusia au fost luate fără a fi plătite, dar acest lucru s-a dovedit imposibil de confirmat. Cu toate acestea, chiar și în cazul cerealelor pentru care s-a plătit, prețurile sunt cel puțin la jumătate față de valorile achitate producătorilor din teritoriile controlate de Ucraina.
În prezent, Rusia ocupă regiunile Donețk, Luhansk, Kherson și Zaporizhzhia, cele mai importante zone pentru producția de floarea-soarelui, dar nu și pentru culturile de iarnă și porumb.