Romsilva va recolta 9,5 milioane de metri cubi de lemn in 2020

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își porpune să recolteze anul viitor 9,5 milioane de metri cubi de lemn din pădurile statului, a declarat recent directorul general al instituției, Gheorghe Mihăilescu, informează AGERPRES. Acesta a mai precizat că această cantitate reprezintă doar 1% din cât există la ora actuală, iar prețul de referință va rămâne același, adică 114 lei/metru cub.

“La anul ne propunem să recoltăm din pădurile statului 9,5 milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă 1% din cât există. Vă imaginaţi dvs. că această resursă este vulnerabilă dacă culegi fructe de 1%? Din aceste considerente vă spun că pădurile nu sunt în pericol în România. Pădurile sunt frumoase, sunt verzi, sunt întregi şi, spre deosebire de alte ţări, nu suntem afectaţi nici de boli şi nici de dăunători în sensul periculos, dar nici de fenomene meteorologice violente. Da, sunt accidente şi vor mai fi, pentru că nu s-a născut pădurea care să facă faţă unei viteze a vântului de peste 250 km/h”, a declarat Mihăilescu, citat de AGERPRES.

În dezbaterea în care a prezentat oferta pentru 2020, directorul Romsilva a mai precizat că prețul de vânzare al lemnului a scăzut cu 25% față de anul trecut, din cauza volumlui de lemn în exces existent pe piața europeană. Astfel, prețul de achiziție a scăzut de la 226 lei/metru cub în 2018, la 169 lei/metru cub anul acesta. 

Potrivit lui Mihăilescu, din totalul de 9,5 milioane de metri cubi de lemn, 5,8 milioane vor fi vânduți la licitație către agenții economici, iar restul de 3,7 milioane vor fi recoltați de Romsilva și vânduți pe piață ca material lemnos fasonat. 

Potrivit AGERPRES, licitaţiile publice principale vor avea loc în perioada 1 noiembrie şi 31 decembrie 2019.

 

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.