Românii se mută iar în mediul rural!

mediul rural

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți români încep să revină în mediul rural.

Potrivit unei analize realizate de Frames şi Arabesque & Mathaus, peste 100.000 de români părăsesc, în fiecare an, oraşele pentru a se muta în mediul rural, informează AGERPRES. Doar în ultimii doi ani, în special pe fondul pandemiei COVID-19, peste 250.000 de locuitori au ales să se mute din urban la ţară.

Astfel, în 2020, anul de vârf al crizei sanitare, 116.491 de persoane au renunţat la traiul în oraş pentru cel din mediul rural, în timp ce doar 77.825 de persoane au migrat dinspre localităţile mici către oraşe, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform specialiştilor, în ultimii doi ani, tendinţa migraţiei către mediul rural s-a accentuat, dovadă că, în 2022, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 69% sunt pentru zona rurală. În perioada următoare, în mediul rural ar urma să se construiască 404.681 mp de construcţii rezidenţiale, faţă de 275.091, în ianuarie 2022, şi 377.606 mp în februarie 2021.

Doar în luna februarie a acestui an s-au eliberat 3.542 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+38,9%), cu o suprafaţă utilă totală de 803.035 mp (+33,3%).

Analiștii de la Frames şi Arabesque & Mathaus arată că printre principalele motivele pentru care românii migrează de la oraș în mediul rural se numără, dincolo de dorinţa de avea mai mult spaţiu şi de a respira un aer mai curat, se numără și explozia costurilor cu utilităţile, cu gazele şi energia electrică.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.