Romania va avea, din nou, productie autohtona de cidru

Vicepreședintele Asociației Europene a Producătorilor de Cidru, Jean-Pierre Stassen, a condus o întâlnire între membrii Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală și reprezentanții Asociației Europene a Producătorilor de Cidru. În cardul discuției s-a vorbit și despre posibilitatea producerii de cidru în România, informează Cotidianul Agricol.

Jean-Pierre Stassen a prezentat date referitoare la consumul de cidru în România, precum și predicții cu privire la viitorul acestei piețe. Președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, Doina Silistru i-a asigurat pe reprezentanții Asociației de sprijinul total al comisiei în privința elaborării unei legislații aferente producerii de cidru pe teritoriul țării noastre, care să corespundă și normelor și relgementărilor Uniunii Europene. „În același timp, prin adoptarea unei legislații în acest domeniu venim și în sprijinul producătorilor autohtoni de fructe – mere și pere – utilizate pentru producerea cidrului”, a mai precizat Doina Silistru, citată de Cotidianul Agricol.

Cidrul este o băutură din ce în ce mai populară, atât la nivel mondial cât și pe teritoriul României. O afacere în acest domeniu se poate dovedi a fi foarte profitabilă și poate genera venituri însemnate, mai ales pe timp de vară, când mulți oameni preferă băuturile răcoritoare slab alcoolizate.

Producția de cidru din România a fost dată peste cap cu ani în urmă din cauza legislației în vigoare. Astfel, pe piața din țara noastră și-au făcut apariția numeroase brand-uri din străinătate. Actul guvernamental care a dus la această situație este Ordinul de ministru 474/2014 pentru aprobarea Normelor tehnice de producere, etichetare şi punere în circulaţie a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, un act ce impune restricții drastice, cele mai drastice la nivel european.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.