La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au început pregătirile pentru întocmirea dosarului privind utilizarea neonicotinoidelor pe care România intenționează să îl înainteze Comisiei Europene.
În acest scop, miercuri, 26 iunie 2024, la sediul MADR a avut loc o ședință de lucru condusă de ministrul Florin Barbu la care au participat reprezentanții principalelor asociații din sectorul vegetal, conducerea ANF, precum și experți ai direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului.
Potrivit MADR, tema de discuție a vizat analiza oportunității acordării derogării pentru folosirea neonicotinoidelor.
Reprezentanții formelor asociative au susținut necesitatea și importanța modificării celor trei Regulamente europene de aplicare a neonicotinoidelor (783, 784 și 785/2018), astfel încât să nu mai fie necesare derogări, ci să se poată utiliza neonicotinoidele la tratamentul pentru sămânța folosită la înființarea culturilor în anumite regiuni, unde se identifică depășirea Pragului Economic de Dăunare al dăunătorilor de sol.
La rândul său, ministrul Florin Barbu a subliniat că Ministerul Agriculturii va milita la Comisia Europeană pentru folosirea în continuare a celor 3 substanțe neonicotinoide, care nu au înlocuitori adecvați. În acest sens, România va propune în cadrul Consiliului de Miniștri o solicitare de modificare a Regulamentelor mai sus menționate, împreună cu toate argumentele tehnice necesare.
În urma dezbaterilor, s-a agreat constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai mediului asociativ, specialiști din cadrul MADR, ANF și din domeniul cercetării pentru a fundamenta dosarul ce vizează acest subiect pe care România îl va susține în fața Comisiei Europene.