Chesnoiu: România exportă de 150 de ani foarte multe cereale. Trebuie să trecem și la procesare!

piețe

România exportă de 150 de ani foarte multe cereale, însă va trebui ca o parte din aceste exporturi să meargă şi către procesare, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, prezent la cea de-a şaptea ediţie a congresului „De fermieri pentru fermieri”, organizat de Asociaţia Producătorilor de Porumb din România.

„De 150 de ani, România exportă foarte multe cereale şi vom rămâne probabil exportatori de cereale, dar o parte din nivelul de cereale pe care îl exportăm va trebui să-l înglobăm în procesare, în produse cu valoare adăugată şi acesta este motivul pentru care am schimbat abordarea în procesare la nivelul Planului Naţional Strategic viitor. (…) Cred că trebuie să ne asigurăm că păstrăm nivelul optim de producţii, că reuşim să ne dezvoltăm capacitatea de irigare a solului, că avem şi îmbrăţişăm practici prietenoase cu mediul, dar care nu pun în pericol producţiile obţinute, pentru că soluţia nu este să diminuăm cantitatea de materie primă produsă ci să o menţinem egală pe cât posibil şi să o integrăm în lanţul de procesare şi în realizarea de produse cu valoare adăugată”, a spus Adrian Chesnoiu.

Potrivit datelor transmise de Asociaţia Fermierilor din România, în primele nouă luni din 2021, România a încasat 1,19 miliarde de euro din exportul de grâu şi meslin în spaţiul intra şi extra comunitar, aproape 920 de milioane de euro din exportul de porumb şi 443 de milioane de euro din seminţele de floarea-soarelui. Se aşteaptă ca din România să se exporte până la mijlocul anului viitor 5,5 milioane de tone de grâu, din care 4,5 milioane de tone ar putea fi exportate în state din afara Uniunii Europene, în special în statele africane sau arabe, 4 milioane de tone de porumb, peste 2 milioane de tone de floarea soarelui şi 1,5 milioane de tone de orz.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.