16 octombrie 2021 - 23:40

România a depășit media UE la reciclarea deșeurilor

În Uniunea Europeană aproximativ 41,5% din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în anul 2018, România reușiind să se situeze peste media UE, în condiţiile în care 43% din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în acel an, arată statisica Eurostat, conform Agerpres.

În şapte state membre UE, mai mult de jumătate din rezidurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în 2018, în frunte cu Lituania (69,3%), Slovenia (60,4%, date din 2017), Bulgaria (59,2%) şi Cehia (57%). La polul opus, mai puţin de o treime dintre rezidurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în Malta (19,2%, date din 2017), Franţa (26,9%), Ungaria (30%) şi Irlanda (31%).

În Uniunea Europeană, procentul deşeurilor de ambalaje din plastic a crescut de la 41,2% în 2017, până la 41,5% în 2018, în timp ce în România a scăzut de la 47,6% în 2017, până la 43% în 2018.

În 2018, cantitatea de deşeuri de ambalaje generată în UE a fost de 174 kilograme pe cap de locuitor, însă în rândul statelor membre cantitatea a variat între 67,8 kilograme pe cap de locuitor în Croaţia şi 227,5 kilograme pe cap de locuitor în Germania. Resturile din hârtie şi carton (40,9%), plastic (19%), sticlă (18,7%), lemn (16,1%) şi metal (5%) au fost cele mai răspândite tipuri de deşeuri de ambalaje în UE în anul 2018.

În perioada cuprinsă între 2008 şi 2018, cantitatea totală de reziduri de ambalaje generată în UE a crescut cu 6,7 milioane de tone, sau 9,4%, până 77,7 milioane de tone.