Romalimenta saluta proiectul ANPC privind comercializarea produselor ce au facut obiectul campaniilor promotionale

Federaţia Romalimenta este adepta regulilor clare, aplicate obiectiv, nediscriminator, care sã dezvolte competitivitatea industriei alimentare româneşti, mãrindu-i cota de piaţã prin împlinirea aşteptãrilor consumatorilor şi prin respectarea intereselor acestora.

Unul din domeniile de maxim interes pentru noi îl reprezintă actualizarea legislaţiei privind comercializarea alimentelor şi informarea corectã a consumatorilor, în acest sens, Romalimenta fiind un partener constant de dialog cu autoritățile.

Iatã de ce Romalimenta salutã Proiectul ce tocmai a fost postat pe site-ul ANPC, pe care îl apreciazã ca fiind capabil a rezolva una dintre problemele majore cu care ne confruntãm, şi anume găsirea unei soluții pentru produsele care au făcut obiectul unei campanii promoționale, poartă pe ambalaj mesajele respectivei campanii, însă sunt rămase la raft după terminarea perioadei de campanie.

Scoaterea de la raft a acestor produse, care sunt absolut corespunzătoare din perspectiva calității și a siguranței alimentare, imediat după terminarea perioadei campaniei, are consecințe semnificative, inclusiv în ccea ce privește risipa alimentară.

Soluţia propusã prin acest act permite producãtorilor şi comercianţilor sã continue comercializarea acestora în condiţiile stricte ale aprobãrii prealabile din partea autoritãţii şi ale afişãrii corespunzãtoare la raft. Prin aceastã procedurã, câştigul este triplu: consumatorii sunt informați corect, complet și vizibil, autoritatea are controlul în timp real al campaniilor promoționale, iar producãtorii şi comercianţii işi reduc pierderile.

Proiectul ANPC soluţioneazã aceastã problemã pe cât de simplu, pe atât de eficace şi, de aceea, îl considerãm un model de acţiune al autoritãţilor, care trebuie sã aibã permanent în vedere protecţia populaţiei şi, concomitent, buna funcţionare a economiei.

Citește și

Comentariile sunt închise