Fermierii care au depus cereri de finanțare la AFIR pentru submăsura 6.1 ”instalarea tinerilor fermieri”, respectiv 6.3 ”sprijin pentru fermele mici”, așteaptă cu nerăbdare anunțarea rezultatelor după controalele pe teren efectuate de inspectorii AFIR.
Din cauza volumului extrem de mare de proiecte care trebuie evaluate în această perioadă ce către funcționarii din cadrul instituției, rezultatele au întârziat să apară și se pare că fermierii vor mai trebui să aștepte în jur de o lună de zile până le vor afla.
Potrivit informațiilor oferite de consultantul Ion Păunel în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” la AGRO TV, rapoartele de selecție vor fi publicate undeva în perioada 15-30 aprilie.
”Din ce am înțeles, la această dată se lucrează intens pe submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 și 6.4, în paralel cu 4.1. La nivel de OJFIR și CRFIR s-au împărțit proiectele pe județe, pe centre regionale. Ce pot să vă spun, pe surse, este că pentru 6.3 și 6.1 s-ar părea că până cel târziu pe data de 30 aprilie să avem un raport de selecție publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii”, a precizat Ion Păunel.