26 iulie 2021 - 18:27

Proteste în stradă. Revendicările sindicaliștilor din silvicultură

Miercuri, 21 aprilie 2021, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva (FSSS) a organizat pichetarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), una dintre revendicările sindicaliștilor fiind legată de creşterea şi ameliorarea cailor de rasă.

Alte revendicări ale silvicultorilor sunt legate de acordarea alocaţiilor legale pentru susţinerea administrării fondului forestier proprietate publică a statului, administrării ariilor naturale protejate,susţinerii activităţilor de împăduriri, precum şi pentru menţinerea locurilor de muncă la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

FSSS mai solicită sprijinul MMAP pentru dotarea cât mai urgentă a personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier cu armament de serviciu, cu uniformă de serviciu, cu mijloace de apărare, de intervenţie şi de deplasare, conform prevederilor Statutului personalului silvic şi ale Codului Silvic.

Totodată, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită intervenţia MMAP pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 234/2019 de modificare şi completare a Statutului personalului silvic, act normativ care a creat baza legală necesară pentru redarea demnităţii profesiei de silvicultor, pentru întărirea autorităţii silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru asigurarea dotărilor necesare desfăşurării activităţii personalului silvic în teren, pentru includerea în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale a anumitor activităţi din silvicultură şi pentru asigurarea unor condiţii decente de muncă şi de salarizare a personalului silvic.

Silvicultorii mai cer Ministerului Mediului adaptarea sistemului de urmărire a materialului lemnos SUMAL la necesităţile reale ale sectorului silvic din România, pentru evitarea blocajelor în activitatea administratorilor de păduri şi a operatorilor economici.

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, organizație sindicală reprezentativă pentru sectorul de activitate agricultură, silvicultură și economia vânatului, are un număr de peste 15.000 de membri care profesează în domeniul silvic în întreaga țară.