Resursele financiare alocate programului Tomata, mai mari cu 25%

Resursele financiare alocate programului de susţinere a tomatelor româneşti în spaţii protejate vor creşte cu peste 25% în acest an, de la 233,19 milioane de lei, la 292,92 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern aprobat vineri de ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, informează AGERPRES.

Documentul modifică articolul referitor la resursele financiare, din Hotărârea Guvernului nr. 107/2019 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”. Astfel, pentru anul 2019 fondurile necesare programului se majorează de la 233.190.000 lei, la maximum 292.925.518 lei, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Prin suplimentarea sumei se va asigura susținerea financiară a  tuturor solicitanților eligibili din cadrul schemei (inclusiv pentru ciclul II de producție), astfel încât programul să fie aplicat de o manieră unitară și nediscriminatorie.

Pentru ciclul II de producție, care se încheie la data de 20 decembrie 2019, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a Municipiului București estimează un număr de 6.538 beneficiari.

Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate încurajează fermierii să cultive tomate în perioadele de extrasezon, contribuind astfel la asigurarea necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă”, se mai arată în comunicatul MADR.

Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3.000 euro/beneficiar/an. De asemenea, valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.

 

 

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.