Se schimbă regulile în piețe! Reguli importante pentru comercianți și consumatori

controale comercianți criza alimentara pietele de legume

Din luna septembrie, cei care vor intra într-o piaţă vor vedea, lângă orarul de funcţionare, un panou cu o serie de reguli care trebuie respectate de comercianţi, dar şi recomandări pentru clienţi, potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) oficializat miercuri.

 

Ordinul ANPC nr. 198/2021, publicat miercuri în Monitorul Oficial nr. 760, are ca scop o mai bună informare a consumatorilor cu privire la modul de comercializare a produselor în zona piețelor, prin afişarea unor informaţii relevante. Prevederile ordinului se vor aplica din 3 septembrie 2021.

Informaţiile prevăzute de acest ordin ANPC și care se vor găsi, din septembrie, la intrarea în piețe sunt următoarele:

  • este important ca mijloacele de măsurare să respecte cerințele de metrologie aplicabile, conform tipului și specificului produsului;
  • este important ca prețul produselor să fie afișat vizibil și înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile;
  • este important ca denumirea produselor ce se comercializează să fie afișată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi;
  • este important ca produsele să se comercializeze în cadrul datei durabilității minimale, conform informațiilor înscrise pe ambalaj/ etichetă și/ sau conform informațiilor transmise de furnizor sau producător, după caz;
  • este important ca, după caz, produsele ce se comercializează să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preț, precum și în orice material informativ, după denumirea fiecărui/ fiecărei produs alimentar/ băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene;
  • este important ca laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peștele, ouăle să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare și condițiile de depozitare stabilite de producător, precum și orice condiții specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autoritățile competente;
  • este important ca vinul să fie comercializat exclusiv în spații comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menținerea caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice ale vinului;
  • este important să vă adresați pentru consiliere administratorului pieței sau direct structurilor teritoriale pentru protecția consumatorilor de pe raza de funcționare a pieței.

Aceste informaţii vor fi afișate de către administratorul pieţei pe un suport sau un panou monocolor, fără degradeuri sau alte însemne grafice, într-o formă uşor de citit, lângă orarul de funcţionare a pieţei.

 
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Nu schimba nimic din realitatea din pietele Romaniei!Producatorii adevarati nu au acces in pietele din Romania,piete invadate de samsari care sunt protejati chiar de autoritatile care ar trebui sa vegheze la respectarea legilor(sefi de piete,politie,primarie)…Pacat,de peste 30 de ani,asa cum se vede,legea si dreptatea au disparut din România!Au aparut foarte multi infractori,care,multi dintre ei,s-au cocotat chiar la conducerea tarii si in institutiile care trebuiesc sa vegheze la bunul mers al țării!Sărăcie, hotie,exod si vanzare de țară!Asta e Romania!….Stiu că nu se va publica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.