Consiliul Concurenței: Ce prevede regulamentul privind practicile comerciale neloiale

practicile comerciale neloiale

Regulamentul privind practicile comerciale neloiale aprobat recent de Guvern conține o serie de prevederi menite să protejeze într-un mod mai eficient interesele fermierilor români și ale producătorilor locali în relația cu marile lanțuri de magazine, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei remis, marți, presei.

Astfel, regulamentul interzice interzice o serie de clauze contractuale şi stabileşte procedurile de investigare şi soluţionare a sesizărilor privind practicile comerciale neloiale ale marilor lanțuri de magazine, precum şi amenzile pentru încălcarea legii.

„Regulamentul privind practicile comerciale neloiale din lanţul de aprovizionare, aprobat recent de Guvern, are ca principal scop să ofere protecţie producătorilor şi să asigure o relaţie corectă cu marii comercianţi. Contractele dintre comercianţi şi furnizori încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii au fost deja aliniate la noile prevederi, astfel că încurajăm fermierii, antreprenorii şi retailerii să ne sesizeze atunci când constată nereguli”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Regulamentul clarifică termenii şi expresiile utilizate pentru a identifica practicile comerciale neloiale şi reglementează procedura de soluţionare a sesizărilor, etapele pentru efectuarea investigaţiilor, identificarea abaterilor, precum şi modalităţile constatării şi, după caz, sancţionării acestor practici. De asemenea, sunt detaliate modalităţile de colaborare cu Ministerul Agriculturii, împreună cu care Consiliul Concurenţei a elaborat regulamentul.

„Printre clarificările aduse de regulament se numără interzicerea rabaturilor (reduceri pentru defectele de calitate), în timp ce remizele (reduceri pentru vânzările superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferenţial) şi risturnele (reduceri de preţ calculate asupra tranzacţiilor realizate cu acelaşi terţ, pe o perioadă determinată) sunt permise doar dacă valoarea acestora nu depăşeşte 20% din cea a produselor agroalimentare facturate între cumpărător şi furnizor”, se precizează în comunicatul Consiliului Concurenței

De asemenea, se introduce un plafon maxim pentru serviciile prestate de cumpărător, care nu poate depăşi 5% din valoarea încasată de furnizor, astfel încât aşa-numitele „taxe de raft” nu vor putea fi mai mari decât valoarea menţionată, mai susțin reprezentanții autorității de concurență.

„În plus, magazinele nu mai pot anula comenzile de produse agricole sau alimentare dacă au trecut mai puţin de 30 de zile şi sunt obligate să afişeze la raft, pe lângă produsul marcă proprie, cel puţin o marcă a unui producător concurent, iar condiţiile de comercializare trebuie să fie similare. De asemenea, sunt permise plăţile pentru publicitatea şi marketingul produselor, dar şi cele pentru suportarea oricăror reduceri cu titlu promoţional, dacă sunt negociate anterior”, se mai arată în comunicatul citat.

Alte clarificări pe care le aduce regulamentul privind practicile comerciale neloiale vizează cifra de afaceri anuală a companiilor implicate, dar şi faptul că un cumpărător va putea solicita, la momentul începerii negocierilor, o declaraţie pe proprie răspundere de la furnizor, ce va constitui anexă la contract, pentru a verifica încadrarea în pragul cifrei de afaceri.

Potrivit reprezenyanților Consiliului Concurenței, amenzile aplicabile pentru încălcarea legii vor varia între 250.000 şi 600.000 de lei, iar pentru repetarea unei practici comerciale neloiale într-un interval de doi ani, amenda este de 1% din cifra de afaceri. În cazul în care compania recunoaşte fapta, amenda se poate reduce cu un procent între 1% şi 25%.

„Vom monitoriza cu atenţie impactul aplicării legii şi regulamentului şi, dacă este cazul, vom propune Guvernului şi Parlamentului ajustări ale legislaţiei, după ce ne vom consulta cu partenerii sociali şi Comisia Europeană”, a transmis preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a adăugat că, în prezent, autoritatea de concurenţă lucrează la elaborarea instrucţiunilor de individualizare a sancţiunilor stabilite de legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar (81/2022), instrucţiuni care vor fi supuse adoptării în cel mai scurt timp.

Regulamentul de aplicare a 81/2022, ce a fost aprobat recent prin Hotărâre de Guvern, vizează protejarea poziţiei fermierilor în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse agricole şi alimentare, combaterea practicilor comerciale neloiale şi înlăturarea inegalităţilor privind puterea de negociere a furnizorilor şi cea a cumpărătorilor. 

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.