În contextul crizei globale provocate de coronavirusul COVID-19, în Parlamentul European au loc dezbateri legate de Politică Agricolă Comună (PAC). Pandemia cauzează întârzieri la reforma politicii agricole comune care se află în curs de desfășurare. Potrivit Maired McGuinness, prim-vicepreședinte al Parlamentului European, întârzierile ar putea însemna un decalaj de până la doi ani între actuală PAC și noua politică agricolă comună.
Criza COVID-19 a perturbat activitatea normală atât a Parlamentului, cât și a comisiilor la nivelul UE. Într-o declarație pentru o publicație irlandeză AgriLand, europarlamentara Maired McGuinness (MEP) a avertizat că toate lucrările europarlamentare au fost oprite pentru o perioadă, în consecință ședința comitetului pentru agricultură care trebuia să se organizeze în această săptămână nu va avea loc.
„Avem de-a face cu reforma PAC în curs de desfășurare și cu măsurile tranzitorii pentru a elimina decalajul inevitabil dintre actuala PAC și noua PAC. Acest decalaj poate să ajungă la o perioadă de doi ani, dacă criza Covid-19 continuă… Ne-am propus să votăm reformele în iunie. Dacă acest lucru este posibil, dar depinde de cât durează întreruperea cauzată de criza Covid-19”, a declarat pentru presa irlandeză Maired McGuinness, prim-vicepreședinte al Parlamentului European.
Potrivit informațiilor oferite de europarlamentar, o altă problema controversată a momentului este stabilirea CFM – cadrul financiar multianual care stabilește limitele cheltuielilor UE – în ansamblu, dar și pentru diferitele zone de activitate – pentru o perioadă de cel puțin cinci ani. Acesta poate fi afectat de accentul pe problemele de sănătate publică, economice și sociale care decurg din Covid-19, la nivelul Uniunii Europene și al statelor membre.