Reducerea prețurilor la alimente: Consiliul Concurenței a intrat pe fir! Amenzi de până la 2 milioane de lei!

Ordonanța ieftinirilor, prețuri

De la 1 august a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului privind combaterea creşterii preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, iar Consiliul Concurenţei anunță că a demarat deja o amplă acţiune pentru a vedea în ce măsură companiile au aplicat prevederile OUG, transmite AGERPRES.

„Am demarat o amplă acţiune pentru a vedea în ce măsură companiile au aplicat prevederile ordonanţei de urgenţă care instituie unele măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Pe baza informaţiilor primite de la companii şi a datelor pe care le-am strâns până acum cu ajutorul platformei Monitorul Preţurilor, vom face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei. Cred că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea primele rezultate”, a declarat preşedintele autorităţii pentru Concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.

În cadrul acţiunii de monitorizare Consiliul Concurenţei va colabora cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în funcţie de rezultatele obţinute, vor fi discuţii cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

Ordonanța de urgență privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază a fost aprobată de Guvern pe 30 iunie 2023 și prevede limitarea pentru o perioadă de 3 luni, începând de marți, 1 august, a cotelor de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare, și anume: pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Potrivit OUG, procedura de formare a preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară, atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor, cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului. Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, se precizează în actul normativ.

De reținut că nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.