RECORD la cantitatea de lapte per vaca. VIDEO din ferma crescatorilor de vaci Baltata Romaneasca

O performanță demnă de toată mândria pentru Asociația crescătorilor de vaci Bălțată Românească tip Simmental. Una dintre văcuțele de rasă mixtă lapte/carne, a reușit un record la litri de lapte.

Progresul genetic total realizat a fost posibil prin utilizarea celor două surse, tauri de import și tăurași genomici atohtoni. În anul 2018, progresul genetic este datorat exclusiv utilizării taurilor de import. Același progres genetic se estimează a se obține și în anii 2019 și 2020. Tăurașii genomici introduși la reproducție în 2018 vor avea fiice care își vor fi încheiat prima lor lactație în 2021.

La nivelul anului 2021, anul de la care se ia în calcul și contribuția genetică a tăurașilor genomici autohtoni, în populaţia de Bălţată Românească de tip Simmental, în urma aplicării prezentului program de ameliorare, se estimează că, în medie, cantitatea de lapte va creşte cu 0,2071 abateri standard genetice, sau cu 106.45 kg. lapte, sau cu 2.071%.

Progresul genetic, exprimat în procente, este sub 2.5% anual, şi este valabil cu condiţia ca mediul, condiţiile de hrănire şi întreţinere, să rămână constant. Orice fluctuaţie necontrolată a mediului poate anula progresul genetic realizat, se menționează în programul de ameliorare ACVBR.

Mai jos, Agro TV a pregătit un material video chiar din ferma de văcuțe Bălțata Românească.

Click pe video:

Realizator: Ovidiu Ghinea

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.