Producţia de grâu a României va înregistra o scădere semnificativă în acest an, din cauza secetei prelungite, dar cu toate acestea România va avea un surplus suficient pentru a putea participa la licitaţiile internaţionale organizate de Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu, au declarat luni pentru Reuters o serie de fermieri şi experţi, transmite AGERPRES.
România, al doilea exportator de grâu din Uniunea Europeană, este un important furnizor de cereale în zona Orientului Mijlociu, alături de Franţa şi Rusia, iar Egiptul este cel mai important cumpărător pentru grâul românesc.
Fermierii şi traderii consultaţi de Reuters se aşteaptă ca în acest an România să recolteze o cantitate de grâu cuprinsă între 5 şi 7,4 milioane tone, după ce anul trecut a înregistrat o recoltă record de aproape 10 milioane de tone de pe o suprafaţă de 2,1 milioane hectare.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, sâmbătă, că din primele evaluări există aproape un milion de hectare de culturi afectate de secetă în România, iar unii fermieri se gândesc să reînsămânţeze pentru a-şi diminua pierderile. „Din păcate, din cele 2,9 milioane de hectare care au fost însămânţate în toamnă cu grâu, secară, cereale şi rapiţă, până acum, din datele parţiale pe care le avem, se pare că aproape un milion de hectare sunt afectate într-o anumită măsură, de peste 50% grad de afectare”, a precizat Oros.