Recolta de fructe mai săracă faţă de anul trecut. Cu cât se vând merele în sudul țării

pomicultura mere

Toamna se anunță săracă în ceea ce privește recolta de fructe. În Mehedinți, producția de mere este la jumătate față de cea de anul trecut, potrivit unui reportaj TVR. În plus, sunt soiuri pe care fermierii nu le mai culeg. Nu pot umbla nici la preț prea mult, pentru că puterea de cumpărare a clienţilor a scăzut.

Scăderea producției de fructe cu 70 la sută

Echipa televiziunii naționale a mers în comuna mehedințeană Dârvari. Aici, intr-o livadă de 8 hectare, anul trecut s-au recoltat peste 300 de tone de mere. Anul acesta, însă, lucrătorii se așteaptă la o scădere a producției cu 70 la sută. De vină sunt înghețurile târzii de primăvară, care au lovit exact când pomii erau înfloriți, spun oamenii.

Mere sub 2 lei kilogramul

Horticultorii mai spun că singura lor șansă să mai reducă din pierderi ar fi ca fructele să aibă un preț mai ridicat față de cel de anul trecut. Au încercat chiar, timp de câteva zile, să vândă cu 2 lei kilogramul, dar prețul a început să scadă. Scumpirea energiei și a carburanților a anulat orice speranță de profit, iar acum oamenii mai speră doar să nu iasă pe minus.

Cea mai mare problemă a lor rămâne lipsa spațiilor frigorifice pentru depozitarea fructelor. Pentru că nu pot păstra merele peste iarnă, mulți sunt nevoiți să vândă întreaga producție imediat după recoltat, la prețuri mici.

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture