18 septembrie 2021 - 00:44

Reciclezi – primești bani! Magazinele vor fi obligate să-i plătească pe clienții care reciclează

Dacă reciclezi – primești bani! O ordonanță de Guvern va impune magazinelor să le dea bani celor care aduc ambalaje de plastic, aluminiu sau sticlă pentru reciclare.

România este în coada clasamentului european privind recuperarea deșeurilor municipale. Pentru a putea atinge procentul obligatoriu în următorii 3 ani, Ministerul Mediului pregătește o nouă strategie de încurajare a cetățenilor spre un comportament mai activ privind reciclarea.

Autoritățile vor putea obliga magazinele să le dea bani clienților care aduc pentru reciclare ambalajele din sticlă, plastic și aluminiu. Potrivit proiectului toate magazinele vor fi obligate să ofere oamenilor recompense de 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclat.

Unele supermarketuri au deja instalate automate de reciclare și chiar oferă reduceri la anumite produse celor care doresc să recicleze.

Legislația care urmează să intre în vigoare are în vedere recipientele de plastic, aluminiu și sticlă. Acestea reprezintă 20% din cele 4,5 milioane de tone de deșeuri raportate anual.

Conform Ministerului de Mediu, adoptarea hotărârii de Guvern va ajuta la reciclarea a sute de mii de tone de deșeuri pe an, scrie protv.ro

Reprezentanții Ministerului precizează de asemenea că odată adoptată această măsură, magazinele vor avea de ales. Fie vor achiziționa cititoare de cod de bare și vor prelua manual ambalajele aduse de clienți, fie vor instala automate pentru reciclarea ambalajelor. Indiferent ce vor alege însă, garanția de 50 de bani pe recipient va fi obligatorie și va fi suportată de producător.

Anual România produce peste 450.000 de tone de ambalaje de plastic, din care o treime sunt PET-uri. Cifra pentru ambalajele de sticlă ajunge la peste 200.000 de tone.

Până în anul 2024 România trebuie să ajungă la un procent de 85% în reciclarea ambalajelor. Un proces care va trebui să înceapă cu 65% pentru anul viitor și să continue cu 75% pentru anul 2023.

În prezent România este printre ultimele țări din Europa în clasamentul privind recuperarea deșeurilor municipale, cu un procent de 11%. Bulgaria, Spania și Ungaria ne-au devansat cu mult în procentul de reciclare cu cifre de peste 30%, iar media europeana în prezent este de peste 47%.

Și, dacă totuși comportamentul cetățeanului în reciclarea ambalajelor este unul ce poate fi considerat suficient pentru a recupera măcar jumătate din deșeuri, în privința altor obiecte de uz casnic precum saltele, covoare, mobilier, textile sau materiale de construcții românii nu reciclează aproape deloc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.