Un realizator AgroTV, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului

consilier de stat Daniel Botănoiu

Un cunoscut colaborator al AgroTv, realizator al emisiunii „Agricultura Modernă”, a fost numit luni consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.

Este vorba de Daniel Botănoiu, președintele Asociației Fermierilor din România și fost secretar de stat în MInisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Decizia de numire a lui Daniel Botănoiu a fost publicată luni seara în Monitorl Oficial (vezi facsimil).Daniel Botănoiu Monitorul Oficial

Cartea de vizită în domeniul agriculturii a lui Daniel Botănoiu este una impresionantă. Absolvent de liceu cu profil agricol, a obținut, în 1994, diploma de inginer agronom la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară – Bucureşti. Tot aici a obținut și un master în genetica plantelor, în 1995. Concomitent, a urmat, timp de un an, cursurile Programului TEMPUS la Institutul Național de Agronomie Paris-Grignon din Franța. Botănoiu este, de asemenea, licențiat în drept la Universitatea Ecologică București (2006), iar din 2008 este doctor în Științe Agricole, titlu obținut la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară – Bucureşti

În administrația publică centrală, Daniel Botănoiu și-a început activitatea în 2001 la Agenția Domeniile Statului din cadrul Ministerului Agriculturii, ocupând apoi funcțiile de director general al Societății Naţionale a Produselor Agricole, (2001-2005), director general în MADR – Direcţia Generală de Politici Agricole (2009) ori secretar de stat în MADR (2012-2019).

Daniel Botănoiu a avut o activitate bogată și în mediul asociativ, la Asociaţia Naţională a Depozitarilor de Grâu din România (2006-2007), ca președinte executiv la Asociaţiei Generale a Producătorilor Agricoli din România (2005-2007), director executiv la Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România FNPAR (2007-2009), președinte al Confederaţiei Naţionale PRO AGRO (2011-2012) sau președinte al Asociației Fermierilor din România (din iulie 2021).

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.