Realitatea despre Creditul Fermierilor și amânarea ratelor – ”Toată lumea stă”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat recent mai multe mecanisme de sprijin pentru fermieri, printre care Creditul Fermierilor, precum și Ordonanța de Urgență privind amânarea ratelor. Totuși, fermierii susțin că lucrurile încă nu sunt clare în privința acestor instrumente, iar ele sunt active doar pe hârtie.

Potrivit lui Dan Hurduc, membru în consiliul director al Clubului Fermierilor Români (CFRO), creditul fermierilor nu are încă norme clare de aplicare, iar în condițiile sale actuale, nu reprezintă un ajutor pentru fermierii cei mai afectați, cei care ar fi avut cea mai mare nevoie de acest mecanism de sprijin.

”Noi credem că creditul fermierilor o să ajungă la foarte puțini. Normele încă nu au fost date, iar deocamdată, în fișa produsului, nu apare că și garanția este garantată de stat. Oricum fermierii sunt într-un grad mare de îndatorare, asta înseamnă că fermierul nu mai are ce garanții să pună la bancă. Dacă ministerul nu vine să garanteze creditul fermierului prin Fondul de Garantare a Creditelor Rurale, fermierii nu pot să aibă acces la creditul fermierului.

Când faci un produs, trebuie să fie aplicabil la o masă cât mai mare de fermieri, pentru că banca la fel o să filtreze doar fermierii care au un grad mai mic de îndatorare, care sunt un pic mai solvabili, iar fermierii cei mai afectați, la care bat scadențele la ușă, tot nu pot să acceseze, pentru că gradul lor de îndatorare nu le permite”, a precizat Dan Hurduc pentru AGRO TV.

Lucrurile stau la fel de rău și în privința amânării ratelor, unde băncile încă nu sunt lămurite cu privire la specificațiile OUG 4/2024, motiv pentru care fermierii încă nu pot să beneficieze de această măsură.

”Scadențele acelea periculoase, care sunt cele mai grele pentru fermieri, nu intră în această ordonanță de amânare a ratelor. Scadențele viitoare intră, dar acelea sunt de la luna iunie încolo. Celelalte, din septembrie, octombrie, noiembrie, fermierii au întârzieri pe scadențele respective, acelea nu se amână, pentru că a trecut data scadenței. De altfel, în această ordonanță nu este specificat termenul foarte clar – se consideră rată scadentă sau rescadențare? Chiar zilele trecute am vorbit cu un director de bancă, din zona de agribusiness, și îmi spunea că băncile solicită specificații către Ministerul Agriculturii sau către Banca Națională ca să vadă cum se procedează, iar deja de o lună și ceva de zile, ele nu știu cum să abordeze această ordonanță de amânare a creditelor, pentru că nu este foarte clară. Și atunci, toată lumea stă”, a mai subliniat Dan Hurduc.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole