
Razboi de gherila impotriva PPA! 30.000 de porci ucisi (VIDEO)


În dorința de a elimina virusul pestei porcine africane, în județul Argeș au fost uciși
preventiv până acum aproximativ 30.000 de porci, conform datelor furnizate de către
conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Valoarea
totală a despăgubirilor este de aproape 22 de milioane de lei, bani care au ajuns
deja la cei îndreptățiți să îi primească – confirmarea a venit chiar de la autoritățile
locale. Cum stau lucrurile la acest moment privitor la PPA, vedem în materialul
realizat de către colega noastră, Elena Picu.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























