„Rabla pentru tractoare” are buget! Când începe programul

tractor, Rabla pentru tractoare

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri bugetul programului „Rabla pentru tractoare”, destinat producătorilor agricoli autorizați, însă aceștia trebuie să mai aibă puțină răbdare până la demararea programului.

„Persoanele fizice autorizate ca producători agricoli vor putea să beneficieze de fonduri pentru achiziţionarea de utilaje agricole autopropulsate, cu un cuantum de cofinanţare din fondul Administraţiei Fondului de Mediu de 65%. Pentru a fi eligibili, e nevoie de depunerea unei cereri şi de alte criterii, care vor fi detaliate în normele de aplicare, care vor veni în curând după această hotărâre de guvern adoptată astăzi”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, bugetul alocat programului „Rabla pentru tractoare” este de 500 de milioane de lei (100 de milioane de euro), iar banii vor fi derulați prin Autoritatea Fondului pentru Mediu din subordinea Ministerului Mediului.

„Dacă vorbim despre fermieri autorizaţi persoane fizice de până în 40 de ani, ei beneficiază de un bonus de vârstă pentru încurajarea tinerilor, pentru orientarea tinerilor către domeniul producţiei agricole şi atunci cofinanţarea va fi de 80%, nu de 65%”, a adăugat Mihai Constantin.

Pentru a beneficia de cofinațarea prin programul „Rabla pentru tractoare” producătorii agricoli trebuie să depună un autovehicul sau un alt utilaj agricol, iar valoarea totală a noii achiziţii nu poate depăși 55.000 de euro, inclusiv TVA.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.