Vineri începe Rabla pentru Electrocasnice. Cum să cumperi electrocasnice cu bani de la stat

rabla pentru electrocasnice

Pe 14 mai, Ministerul Mediului va lansa programul Rabla pentru Electrocasnice, prin care românii primesc ajutor financiar ca să îşi schimbe un aparat electrocasnic vechi, cu consum mare de energie, cu unul nou, cu un consum redus.

 

„Programul are, anul acesta, un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare din istoria sa. Estimăm că vom avea, în total, peste 200.000 de beneficiari”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

În program, sunt eligibile nouă categorii de produse: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, aparate frigorifice, uscătoare de rufe, aparate de aer condiționat, televizoare, aspiratoare, laptopuri și tablete.

Cei care doresc să facă o astfel achiziţie, trebuie să intre pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, să își creeze un cont de utilizator şi să încarce o declaraţie pe proprie răspundere, prin care se obligă să predea un aparat vechi. În decurs de o săptămână, vor primi voucher-ul pentru produsul dorit.

Programul prevede vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri, de 400 de lei pentru televizoare, maşini de spălat rufe, aparate frigorife, aparate de aer condiţionat şi uscătoare de rufe, de 300 de lei pentru tablete şi de 200 de lei pentru aspiratoare.

După obținerea voucherului pe site-ul afm.ro, persoana are la dispoziție 15 zile pentru a achiziționa produsul dorit. Un beneficiar poate primi mai multe vouchere, dar pentru produse diferite.

Programul are trei etape: între 21 mai şi 4 iunie, se vor putea cumpăra maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice; între 4 şi 18 iunie – televizoare, laptopuri, tablete; 18 iunie şi 02 iulie – aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Rabla pentru electrocasnice nu s-a desfășurat în 2020, din cauza mai multor probleme de natură tehnică. În 2019 bugetul a fost de 40 milioane lei.

 
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.