Președintele Vladimir Putin a acuzat marți UE că blochează donarea a 300.000 de tone de îngrășăminte rusești către țările care au cea mai mare nevoie de ele.
„Apogeul cinismului este că până și oferta noastră (…) de a transfera gratuit 300.000 de tone de îngrășământ rusesc blocat în porturile europene din cauza sancțiunilor către țările aflate în dificultate rămâne încă fără răspuns”, a spus Putin în cadrul unei ceremonii. „Este clar: nu vor să lase companiile noastre să facă bani”, a mai spus el. „Dar noi vrem să dăm (aceste tone de îngrășământ) gratuit țărilor care au nevoie”, a argumentat Vladimir Putin.
Rusia, o putere mondială a cerealelor, nu își poate vinde producția și îngrășămintele din cauza sancțiunilor occidentale care afectează în special sectoarele financiare și logistice.
In cadrul aceleiasi reuniuni, Vladimir Putin a criticat din nou „sancțiunile nelegitime” luate de anumite țări occidentale „pentru a-și consolida poziția” care, potrivit acestuia, au „consecințe negative asupra Rusiei”, dar și „asupra statelor total nevinovate (care) suferă de o astfel de politică, „în primul rând, țările în curs de dezvoltare și cele mai sărace”, a subliniat el.
Potrivit lui Putin, țările din Africa, Asia de Sud și America Latină „au fost, în special, afectate de restricțiile occidentale privind furnizarea de energie, alimente și îngrășăminte rusești pe piețele mondiale”.
Aceste declarații vin la două săptămâni după ce Moscova a contestat acordurile încheiate în iulie la Istanbul care permit exportul de grâu și porumb din Ucraina în ciuda ofensivei rusești.
Kremlinul susține că majoritatea produselor alimentare ucrainene merg în țările europene, ceea ce Kievul neagă.
În 2021, Rusia a fost cel mai mare exportator de îngrășăminte cu azot și al doilea cel mai mare furnizor de îngrășăminte cu potasiu și fosfor, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
Sursa foto: blacknews