Pentru ce a cerut ministrul Florin Barbu bani la Budapesta

Aflat la Budapesta, la Reuniunea informală a miniştrilor agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, șeful MADR, Florin Barbu, a discutat cu omologii săi asupra măsurilor de sprijin pentru fermieri ce urmează a fi implementate în perioada următoare.

În contextul secetei severe din acest an, dar și al schimbărilor climatice care afectează din ce în ce mai tare producția, printre măsurile susținute de ministrul Florin Barbu se numără atât disponibilizarea cât mai rapidă a fondurilor europene pentru despăgubirile acordate fermierilor, cât și regândirea derogărilor pentru neonicotinoide și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.

„Sunt la Budapesta, alături de colegii miniștri ai Agriculturii din toate statele membre ale Uniunii Europene și discutăm despre măsurile de sprijin pentru fermierii noștri pe care le vom implementa în perioada următoare! Pentru că seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre, este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor! Știu că aceste fonduri le sunt necesare fermierilor români și mă voi lupta ca aceștia să primească sprijinul pe care l-am promis! Date fiind schimbările climatice care afectează din ce în ce mai mult producția, este obligatorie regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție. Așa cum am spus de fiecare dată, în cadrul Consiliilor AgriFish, fermierii noștri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare, pentru a continua să producă suficient! Noi suntem vocea lor în forurile internaționale, le reprezentăm interesele și îi asigurăm de tot sprijinul nostrum”, a scris, marți, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole